Avion cu motor, dacă mai zbori te dobor (PAMFLET)

0
339

În ultimele seri, avioane misterioase au survolat Vasluiul la joasă înălțime. Cum nu există nicio explicație oficială pentru aceste raiduri nocturne, reporterii vasluianul.ro au plecat a la documentare printre blocuri, să afle ce părere au concitadinii noștri despre aparatele de zbor care le tulbură somnul în fiecare seară. Așa cum era de așteptat, unele opinii sunt legate de războiul din Ucraina, altele de teoria venirii americanului salvator, unele sunt involuntar-naționalist-extremiste, iar altele sunt doar de tipul „le-n …. a mea!”. Din totalul dialogurilor avute cu vasluienii noștri, în ideea de a nu ne obosi cititorii, am ales – e drept, la întâmplare – doar câteva dintre ele spre publicare. Iată, așadar, ce zic vasluienii noștri:

Avem oaspeți! La la la la la la la la

Sorinel și Luana (artiști, un fel de cântăreți de manele; ea nu vorbește, nici nu prea cântă. Nici el nu cântă): Da, am văzut acele avioane, am auzit, vorbea lumea pă la evenimente – că noi suntem cântăreți, știți – ba c-or fi americani, ba c-or fi ruși… Lasă, tată, să vină toată lumea, că noi cântăm pentru oricine. Ce, banii lor nu-i buni? Ia zi, fă, ceva!

La la la la la la la la la… la anul în maaaaaaaai

Au venit în sfârșit americanii!

Nea Florin (moștenitor emoționat): Și doar îi spuneam tăticului meu că or să vină americanii până la urmă. Mult i-a mai așteptat. Stătea cu perna pe radio până noapte târziu să afle pe unde au ajuns în drum către noi. Pe unde naiba or fi luat-o americanii aia, nu știu!, dar bine c-au ajuns măcar acum.

Tanti Jeni de la 2 (specialista în de toate): Eu vă zic, maică – de când tot zic – că asta nu e lucru bun. Că se ceartă Putin cu americanii, asta de fațadă, să vadă proștii, mamă, că în rest ei îs prieteni. Păi de ce nu se bat la ei, acolo? Vin la noi să se bată, ca să nu distrugă la ei, să distrugă la noi.

Oricare-o fi, să vină, mânca-i-aș avionul!

Costy (Constantin in buletin, zis Cap-De-Leu-Turbat-Șefu-La-Bani-Și-La-Toți-Fraierii-Amantul-Nambăr-Uan, bombarder pă Anglia, cordit pă Belgia): Oricare-ai fi, rus, american, taliban, ieși, frate, dacă te ține. Ieși și zi: ăsta sunt, asta vreau! Dacă ești bun, ești bun. Dacă nu ești, asta e… Păi eu când am stat închis pă Belgia din prima zi le-am zis: Băăăăăă! Eu sunt Costy și pe mine nu mă cordește nimeni din spate, da? Pe care am putut, i-am ars, pe care nu… Dar nu așa, cu avionul, treci pe deasupra și te dai rachetă.

Fer, tăticule, alt fer. Calitate, nu cârpeală!

Viorel (antrepenor de cartier de succes): De când pândesc eu unul din asta! Rusesc, american, nu conteaza. Ambele e la fel de bune. Să știi că și astea cad la șfac. Și-apoi astea e marfă, tăticu…, marfă bună. Au fer bun în ele, nu panaramă. Fer bun. Ia zi frate, bei un cincizeci, că-mi vine marfă nouă!

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.