Se schimbă modul de calcul a facturilor la energia electrică! Toți vasluienii trebuie să știe ce-i așteaptă!

0
350

Speriați de informațiile privind facturi colosale la energie electrică, vasluienii primesc și o veste bună. Se va realiza un nou mod de calcul pentru facturile la energie electrică. Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord cu privire la modificarea ordonanţei privind plafoanele la care se face raportarea pentru calcularea facturilor românilor la energie electrică.  PSD a anunţat că va depune un amendament la OUG 119/2022 pentru modificarea acestei prevederi.

„PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care îşi reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de preţuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 şi 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent şi nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

În prezent, conform unei scheme de compensare și plafonare a prețului la energie electrică, intrată în vigoare de la 1 septembrie 2022, românii pot beneficia de compensare a preţului la energie până la un consum casnic de 255 kwh, dacă în anul 2021 consumul mediu lunar nu a depăşit 300 kwh. Ce depăşeste 255 kwh se facturează la preţul pieţei.

Noua OUG prevede că „pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022- 31 august 2023, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;

b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășeste 255KWh /luna se facturează conform prevederilor art.5 alin (1).

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMMuri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferenta de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);

d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.