Categories: Cultură

10 poeme, 10 liceeni de geniu, 10 note de zece pentru Asociația ArtEst!

INSPIRAȚIE… În vremuri de deznădejde, cum sunt cele pe care le trăim în această perioadă, apar și momente de bucurie a sufletului, a simțurilor, o reîntoarcere la frumos și spiritualitate. Iar Vasluiul, prin filoanele de frumos și genialitate, știe cum să facă trecerea de la tristețea unor vremuri tulburi la frumusețea unui spații incomensurabil, cum este poezia.

Ziua de 15 ianuarie este, în mod definitoriu, ziua de de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. O zi care a căpătat o nouă semnificație, începând cu anul 2011, de când 15 ianuarie a devenit Ziua Culturii Naționale, sărbătoare națională ce are ca obiectiv promovarea culturii, artei și efortului academic.

Membrii Asociației ArtEst, în parteneriat cu reprezentanții Liceului „Emil Racoviță” Vaslui au marcat această zi de cultură și frumos sub egida „10 LICEENI DE 10”, fiind premiate cele mai reușite versuri compuse de către elevii liceului vasluian.

În această perioadă de tristețe, mai există vasluieni care mobilizează cu încăpățânare oameni și lucruri, contrazicând în mod constant aparențele.

„Cultura este singurul mijloc de afirmare, atât în fața omenirii de astăzi, cât și în fața istoriei de mâine”. (Mircea Eliade), au remarcat inimoșii membri ai ArtEst,

Așa că, membrii Asociației ArtEst (Luncanu Cătălin, Ailioaiei Ramona și Filip Alina), în parteneriat cu reprezentanții Liceului „Emil Racoviță”, au marcat, de această dată, Ziua Culturii Naționale, transformându-și proiectul HUB VERDE pentru Liceul Emil Racoviță (LER) în mult mai mult decât o nouă grădină în curtea unui liceu.

HUB VERDE a devenit o stare de spirit atât pentru elevii, cât și pentru profesorii LER.

Biblioteca liceului a găzduit activitatea, artele spectacolului armonizându-se perfect, în cel mai potrivit cadru, cu artele vizuale și creația literară.

Sub egida „10 LICEENI DE 10”, au fost premiate cele mai reușite versuri compuse de către elevii LER, cu respectarea unei teme date. Premiile oferite au fost meșteșugite de către trei artizani vasluieni, taina creațiilor lor fiind prezentată în imagini pasionaților de handmade.

Derulate într-un cadru restrâns, generat de situația pandemică actuală, cu respectarea tuturor normelor impuse prin legislația în vigoare, activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale au fost difuzate și în mediul on line, fiind întregite spre final de un recital folk. Cristi Hîncu și chitara sa au știut în mod fericit să vindece dorul pentru muzica de cea mai bună calitate, aducând prin repertoriul ales un omagiu Culturii Naționale și poetului Mihai Eminescu.

„Așadar, cât timp grădina liceului se odihnește peste iarnă, ing. Cezar Bahrim veghind ca totul să fie impecabil afară, în interior zeci de inimi bat la unison pentru idealuri comune.

Întreaga manifestare s-a derulat în cadrul proiectului HUB VERDE pentru LER, susținut de către partenerii Asociației Culturale ArtEst – Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația comunitară Iași, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, cu sprijinul Lidl România.

Profesori coordonatori: Ursu Gabi, Vîntu Cristina, Sălcianu Mirela, Ginghină Nicoleta, Jitariu Constantin.

Elevi premiați: Stoleru Evelina Elena, Bălănescu Gabriela, Panainte Raluca Elena, Tudor Șchiopu, Crăescu Andreea, Luncanu Alexandra, Lungu Anca Paula, Coța Emilia Elena, Budacea Cristina, Grigoruță Maria Teodora”,

este comunicatul oficial al acțiunii de la „Racoviță”.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Muncitorul de la Drumuri Naționale Bârlad, spulberat de o mașină de Ucraina, a murit în spital. Anunțul DRDP Iași

Un drumar din cadrul Secției Drumuri Naționale Bârlad  la datorie. DRDP Iași anunță cu tristețe…

6 ore ago

Cadavrul unui bărbat din Negrești a fost descoperit în pădurea Chițoc, joi dimineață

Caz șocant, anchetat de procurorii și polițiștii vasluieni. Joi dimineață, un apel la 112 anunța…

17 ore ago

Incendiu la depozitul Banyolas, din Bârlad. Trei mașini au fost cuprinse de flăcări (VIDEO)

Pompierii bârlădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea…

17 ore ago

Bătaie între un patron de bar din Iana și un chefliu. Ambii au ajuns în arestul Bârlad

Poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut doi bărbați,…

22 de ore ago

Muncitor de la Drumuri Naționale, spulberat de un inconștient pe DE 581, lângă popasul de la Sârbi

Accident rutier petrecut pe Drumul European 581, la intersecția cu drumul spre satul Mitoc, în…

22 de ore ago

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE

LD EXPERT GRUP SPRL, lichidator judiciar al debitoarei Valea Teiului SRL, societate în insolvență, dosar…

23 de ore ago