AJUTOR DE LA JUDEȚ… Într-o perioadă de nesiguranță, când niciun primar vasluian nu știe dacă va fi sau nu o rectificare bugetară, mai ales că multe proiecte cu fonduri europene sau prin PNDL sunt în derulare, Consiliul Județean întinde o mână de ajutor unui număr de 11 primării, cu proiecte care presupun sume mari la cofinanțare.
Conform proiectului de hotărâre postat pe site-ul CJ Vaslui, „la capitolul „alte servicii publice generale” este necesară alocarea sumei de 2.000.000 lei în vederea constituirii fondului de rezervă de 2.005.000 lei, fond ce poate fi în cuantum de până la 5% din total cheltuieli”. Adică, astăzi se împart peste 2 milioane de lei unor primării în suferință.
„Ca urmare a solicitărilor efectuate de mai multe U.A.T.-uri, am propus suma de 2.780.000 lei de a fi transferată din bugetul local al județului pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate.
În urma analizei solicitărilor U.A.T.-urilor, în proiectul de hotărâre am propus alocarea următoarelor sume:
- Tutova – 350.000 lei,
- Boțești – 200.000 lei,
- Șuletea – 300.000 lei,
- Huși – 500.000 lei,
- Poienești – 200.000 lei,
- Drânceni – 200.000 lei,
- Duda Epureni – 200.000 lei,
- Lipovăț – 180.000 lei,
- Zorleni – 250.000 lei,
- Grivița – 200.000 lei și
- Vutcani – 200.000 lei
anunță președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Este foarte posibil ca, la această listă, să se mai adauge și alte consilii locale, spun unele surse.