13, zi cu ghinion pentru un șofer din Negrești. Prins beat la volan

0
1114




În ziua de 15 februarie, după miezul nopții, polițiștii Biroului de Ordine Publică Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în serviciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Unirii, orașul din Negrești, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 34 de ani, din Negrești.









Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.