Gest de toată lauda, doi tineri polițiști au salvat o femeie

Pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a fost publicată, zilele trecute, o poveste emoționantă, în care doi tineri polițiști demonstrează că înțeleg menirea lor, de a fi în slujba comunității. Un fapt real, petrecut într-un oraș din România, pentru care cei doi tineri merită tot respectul nostru.

“Adriana și Sergiu se aflau ieri (pe 1 mai, n.r.) în serviciul de patrulare în Sighișoara, când prin stație au fost apelați de dispecerul de serviciu.

– Mergeți de urgență pe malul Târnavei, în apropiere de strada Nouă, o persoană s-a aruncat în râu. Voi sunteți cel mai aproape, poate reușiți să o salvați!

Imediat cei doi s-au îndreptat către locul indicat, unde au găsit o persoană extrem de agitată.

– Eu am sunat la 112! Uitați acolo e femeia, arătând celor doi persoana care se zbătea să rămână la suprafața apei.

– Intru eu, i-a spus Sergiu Adrianei. Râmâi aici să mă ajuți când o aduc. E malul prea abrupt și nu știu dacă pot să o ridic singur. Comunică-le celor de la ambulanță locul exact în care suntem.

După câteva minute, victima a fost adusă la mal.

– Prinde-o de mână și hai să o scoatem afară! Trăiește, dar este epuizată de efort, a spus Sergiu care, din grabă, intrase în apă cu tot cu echipament, inclusiv cu masca de protecție.

Într-un final, femeia a fost preluată de echipajul de pe ambulanță și stabilizată.

– Dumneavoastră sunteți bine? Apa este foarte rece… l-a întrebat medicul de pe salvare pe Sergiu.

– Sunt bine, nu vă faceți griji! Acum simt și eu frigul, dar cine credeți că s-a mai gândit la asta? Trebuia să salvăm femeia. Îmi schimb uniforma și mă întorc la muncă. Mai avem până terminăm tura.

Sergiu, Adriana, nici noi nu ne gândim prea mult și din suflet vă adresăm felicitările noastre!

Cu respect!”, este mesajul conducerii MAI, pentru cei doi tineri, de 20, respective 22 de ani.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: