Criza este un test pentru UE, susține Baconschi

Teodor Baconschi, fost ministru al Afacerilor Externe, afirmă că actuala “criză sanitară, vinovată și de o contracție economică severă”, reprezintă un test existențial pentru Uniunea European.

Baconschi consideră că “nu putem surmonta dificultățile actuale decât împreună, fără egoisme naționale și protecționisme”.

„Declarația Schuman – lansată la 9 mai 1950 – a demarat procesul federal european prin unificarea celor două industrii care alimentaseră, cu efecte radical destructive, ambele războaie mondiale: oțelul și cărbunele. Robert Schuman, alături de Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer și Charles de Gaulle, pe scurt, fondatorii noului proiect european, erau cu toții creștin-democrați.

Multe s-au întâmplat în cele șapte decenii următoare până azi. Dincolo de crize periodice și fundături populiste, Uniunea Europeană s-a dezvoltat, extins și aprofundat.

Azi, în pragul viitoarei președinții germane a Consiliului European, familia noastră democratică este iarăși încercată, nu de o criză financiară, ci de una sanitară, vinovată și de o contracție economică severă”, spune fostul ministru de Externe.

El consideră că „recenta decizie a Curții Constituționale din Germania, care condiționează Banca Centrală Europeană în planul ei de a emite eurobonduri (adică în intenția de a împărți solidar, paneuropean, costurile crizei COVID) stârnește preocupări în toate statele membre”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: