Ghișeele Finanțelor Publice din Primăria Vaslui rămân închise în continuare

De la instituirea stării de urgență, în primăria Vaslui s-a lucrat numai în sistem online, pentru a preveni îmbolnăvirea angajaților cu noul coronavirus.

Ca atare, populația este sfătuită în continuare să folosească mijloacele electronice de plată la taxe și impozite, având în vedere că accesul la ghișee este restricționat în această perioadă.

“Vreau să reamintesc populației din municipiul Vaslui că plata obligaţiilor fiscale către bugetul local se poate face prin mijloace electronice de plată: online (prin ghiseul.ro) sau prin internet banking / mobile banking.

Persoanele fizice (PF) și persoanele fizice autorizate (PFA) pot achita toate obligațiile fiscale locale datorate prin site-ul http://www.ghiseul.ro. Acest site este securizat la înalte standarde privind tranzacționarea pe bază de carduri bancare.

Ghiseul.ro oferă posibilitatea de a plăti online cu cardul, parțial sau total, taxele si impozitele locale, precum și amenzile contravenționale, iar dovada plății se primește pe e-mail. în doar câteva minute de la plata efectivă.

Dacă știți exact suma aferentă taxelor și impozitelor pe care doriți să le achitați, puteți să faceți această plată pe ghiseul.ro fără a fi nevoie de autentificare (nume utilizator și parolă)”, explică primarul Pavăl.

Vasluienii care nu cunosc cu precizie sumele de plată pot căuta secțiunea “Plătește online impozite și taxe către instituțiile publice” înrolate în sistem de pe site-ul ghiseul.ro.

În ceea ce privește persoanele juridice, acestea pot face plata obligațiilor fiscale prin intermediul internet banking sau mobile banking, aceste servicii fiindu-le puse la dispoziție de către instituția financiar bancară aleasă de fiecare persoană juridică.

Pe site-ul http://www.primariavaslui.ro, la secțiunea Taxe & Impozite – Conturi IBAN pot fi găsite conturile bancare în care vasluienii pot face plata pentru diferite taxe și impozite locale.

Să mai spunem că termenul pentru plata cu bonificație a unor impozite locale (impozit pe clădiri, terenuri și mijloace de transport) a fost prelungit până la data de 30 iunie 2020.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: