Prea-Sfințitul Părinte al Hușilor, Episcopul Ignatie: “Se instaurează dictatura”

În Duminica a IV-a după Paști, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălinești, Protopopiatul Vaslui.

Ierarhul Hușilor a făcut referire, în cuvântul de învățătură, la drepturile omului, care trebuie să fie în strânsă legătură cu responsabilitățile. Drepturile fără responsabilități transformă lumea într-un loc al urii și răutății, iar responsabilitățile fără drepturi trădează dictatura, spune Episcopul Hușilor.

Preasfinția Sa a evidențiat latura egoistă a celor care așteptau să se vindece la scăldătoarea Vitezda:

«Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea» (Ioan 5, 7)

„Ori de câte ori ascultăm cuvântul lui Hristos, ne gândim care ar putea să fie relevanța și mesajul pe care ni-l transmite nouă, celor de astăzi.

În mod firesc, fiecare cuvânt al lui Dumnezeu ne binecuvintează, iar dacă avem trăire interioară, putem descoperi importanța și mesajul pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă a fost rostit acum două mii de ani, are actualitate și concretețe, cum nu ne putem da seama.

Această duminică este dedicată unei minuni pe care Hristos a săvârșit-o cu un om paralitic, care aștepta, de 38 de ani, vindecarea, izbăvirea de această suferință.

Din păcate, atmosfera în care trăia acest bolnav era una prin excelență a egoismului.

Fiecare din cei care se aflau lângă scăldătoarea de la Vitezda considerau că este un drept al lor să primească vindecare – ceea ce era perfect legitim.

Însă toți cei care erau bolnavi se gândeau numai la ei înșiși. Au devenit oameni egocentrici. Nu au luat în calcul că pot fi oameni mult mai neputincioși și care nu au șansa, la nivel fizic, să se arunce în scăldătoare.

Acest lucru se întâmplă ori de câte ori considerăm că avem doar drepturi, desprinse de orice fel de responsabilitate.

Din nefericire, societatea în care trăim absolutizează drepturile, eliminând parcă, în orice moment, responsabilitățile.

Este o civilizație care consideră că are numai drepturi, facilități, fără niciun fel de responsabilitate.

O civilizație care se fundamentează numai pe drepturi devine o civilizație egoistă, idolatră, care face abstracție de demnitatea omului. La fel au procedat și cei care erau la scăldătoarea Vitezda”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a menționat că, în ciuda concurenței egoiste de la scăldătoarea Vitezda, cel bolnav de 38 de ani nu și-a pierdut nădejdea:

„În limba ebraică, Vitezda înseamnă «Casa mulțumirii». Ce paradox!

Niciunul din cei care primeau vindecare în urma coborârii îngerului în acea apă, care se tulbura și căpăta puteri taumaturgice, nu se gândea să rămână, preț de o clipă, lângă scăldătoare. Să facă o mică «razie» cu privirea, ca să depisteze pe cineva care este neputincios și nu are capacitatea de a se arunca în scăldătoare.

Cel slăbănog mărurisește, atunci când este interpelat de Hristos, că nu are om care să îl arunce în scăldătoare, spovedind și starea de paralizie morală a tuturor celor care erau acolo de față. Ce trist!

Cei care erau acolo, în «Casa mulțumirii» – o casă nu numai a drepturilor, aveau și această îndatorire, de a fi oameni responsabili.

Atitudinea celui bolnav ne învață un lucru extraordinar.

Într-o lume în care parcă suntem invitați să ezităm, să avem îndoieli, acest slăbănog nu și-a pierdut credința.

A așteptat timp de 38 de ani. A fost un timp de răbdare, de înțelepciune, conjugat și cu dezamăgire – cu fiecare om care reușea să se arunce în scăldătoare.

Era o competiție, o concurență a egoismelor pentru că fiecare se gândea la sine însuși”.

Preasfințitul Ignatie a arătat faptul că o lume în care drepturile nu sunt conjugate cu responsabilitățile devine asemenea iadului:

„Astăzi trăim într-o societate dominată de oameni care își văd numai de interesele proprii.

Când ești orbit doar de interesele tale, doar de problemele și necesitățile tale, te dezumanizezi.

Când cerem numai drepturi, fără să ne gândim și la responsabilități, viața se transformă într-un adevărat iad.

Viața se transformă într-un loc în care omului nu i se mai acordă respectul cuvenit.

Într-o lume în care considerăm că avem numai drepturi, fără responsabilități, libertatea și demnitatea omului sunt suspendate.

Din păcate, așa este lumea în care trăim. Cerem drepturi permanent. Unele dintre ele schimonosesc și desfigurează demnitatea omului. Îl întunecă și îl coboară de la statutul de făptură a lui Dumnezeu la ceva ce ține de zona subumanului.

Când ne concentrăm doar pe drepturi, atunci nu ne interesează omul, cu suferințele lui, cu bucuriile lui, cu căutările, ezitările și îndoielile lui. Ne interesează doar drepturile în sine și căutăm să ni le însușim”.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a subliniat faptul că așa cum sunt categorii de oameni care își revendică exclusiv drepturile, fără să țină cont de responsabilități, există și categorii cărora li se pretinde numai exercitarea responsabilităților:

„Sigur, se poate întâmpla și reversul cum, din păcate, trăim în lumea de astăzi.

Nouă, celor care facem parte din Biserică, slujitori, credincioși, ni se cer doar responsabilități, anulându-ni-se drepturile.

Din nefericire, trebuie să ne luptăm pentru dreptul de a avea acces la biserică, de a ne trăi credința. Este un drept statuat de Constituție.

Trăim acum vremurile în care ni se cer doar responsabilități, fără să ni se acorde drepturile pe care le merităm și le merită orice om trăitor pe lume: dreptul de a ne trăi nestingherit credința, în locașurile de rugăciune.

Paradoxal, tuturor categoriilor profesionale li se acordă drepturile din oficiu, cerându-li-se, sigur, și anumite responabilități. Noi trebuie să ne luptăm să ne câștigăm dreptul de a ne trăi credința. Suntem permanent «sensibilizați» – de parcă am fi iresponsabili – că trebuie să ținem cont de toate normele care să preîntâmpine răspândirea acestui virus nemilos”.

Îndemnul Părintelui Episcop Ignatie a fost acela de a evita paralizia morală și de a fi atenți și sensibili față de nevoile celorlalți, amintind pericolul lipsei echilibrului dintre drepturi și responsabilități, în lumea în care trăim:

„Evanghelia de astăzi ne scoate le iveală o lume dominată de egoism, de răutate, dominată de intenția de a-și urmări doar interesul propriu, neglijându-i pe cei ce au nevoie de ajutorul și atenția noastră.

Slăbănogul din pasajul evanghelic de astăzi își mărturisește, într-un fel, singurătatea sa.

Din fericire, atunci când omul este cel mai singur, cel mai abandonat, îl caută Dumnezeu. Așa cum a fost interpelat acest slăbănog, pe chipul căruia Dumnezeu a citit suferința.

Să nu cumva să ne identificăm cu cei care erau în locul acela în care ar fi trebuit să Îi mulțumească lui Dumnezeu și să își manifeste recunoștința.

Drepturile fără responsabilități ne desfigurează, transformă viața într-o ideologie care ne ucide.

Învățătura Bisericii noastre este cea care ne conștientizează că orice drept trebuie să fie acompaniat de responsabilitate.

Când drepturile sunt desprinse de responsabilități, atunci lumea devine una insuportabilă, plină de ură, răutate și insensibilitate.

Când se cer numai responsabilități, fără drepturi, lumea devine, din nefericire, una în care se instaurează dictatura.

Aceasta înseamnă dictatură, să ceri doar responsabilități, să te impui în fața celorlalți, neacordându-le drepturile fundamentale.

Să fim atenți, să nu trăim în starea de paralizie morală, ca a celor de la scăldătoarea Vitezda. Să fim atenți față de cei care au nevoie de dragostea noastră”.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: