Se redeschid terasele în Vaslui, de luni dimineață?

Curtea Constituțională (CCR) a decis miercuri că ordonanța de urgență 21/2004, cea care reglementează regimul stării de alertă, este constituțională „în măsura în care nu restrânge drepturi și libertăți cetățenești”.

Decizia vine după ce Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la legislația existentă care reglementează starea de alertă. Avocatul Poporului consideră că se încalcă principiul separației puterilor, precum și prevederile legale constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Senatorii au aprobat, marți, ca terasele să se redeschidă după starea de urgență, însă decizia stă în mâna deputaților.

“Așteptăm să primim vești bune, de două luni suntem aproape de faliment”, spune patronul unei terase din Vaslui.

Camera Deputaților urmează să-și dea girul pe proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Legea trimisă de Guvern a fost modificată semnificativ de senatori, iar șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a afirmat că la Camera Deputaților speră că legea va fi ”reîntregită” la varianta propusă de inițiatori.

Conform unui amendament propus de senatorul PSD, Șerban Nicolae, adoptat de senatorii juriști, pe perioada stării de urgență s-ar putea deschide terasele care respectă măsurile de protecție sanitară. Amendamentul modifică prevederile din legea transmis de Guvern în Parlament.

Ce prevedea legea adoptată de Guvern și ce au aprobat senatorii

Art 3. Pe durata stării de alertă se poate suspenda activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora. Este permisă organizarea activităților de preparare a hranei cât și de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in” și „room-service”, livrare la client, take-away.

Amendamentul adoptat de senatori:

Art.3 – (1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora.

(2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: