Sute de polițiști vasluieni vor primi câte 400 de lei în plus la salarii

Salariile a peste 68.000 de polițiști, din care câteva sute lucrează în IPJ Vaslui, vor fi majorate în urma Ordonanței de urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și aprobată ieri de Guvernul României.

“Această ordonanță face un act de dreptate și, dacă la vremea respectivă predecesorii mei ar fi aplicat legea așa cum trebuia, astăzi nu era nevoie să adoptăm acest act normativ”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, la finalul ședinței de guvern.

Actul normativ adoptat ieri stabilește plata unor sume care nu se regăseau în salariile polițiștilor.

Această Ordonanță de urgență are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Mai mult, se modifică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi, anunță conducerea MAI.

Nu în ultimul rând, prin actul normativ adoptat se asigură susținerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eșalonată plata drepturilor recalculate și datorate pentru ultimii trei ani.

Concret, în medie, un polițist în activitate poate beneficia de o creștere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcție de situația particulară a fiecăruia.

De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenți de poliție pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior și aproximativ 6.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.

Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru polițiștii în activitate – pentru trecut și pentru viitor, cât și pentru polițiștii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea și plata sumelor salariale identificate ca datorate, ținând cont și de limita termenului de prescripție de 3 ani, acolo unde se impune acest lucru, a anunțat, seara trecută, conducerea MAI, pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: