Jandarmii și polițiștii din paza centrelor de carantină vasluiene, campanie DGA

Pandemia poate veni și cu “simptome” de corupție, avertizează GRECO într-un raport recent dat publicității.

Pentru a evita apariția unor cazuri de corupție determinate de contextul special al stării de urgență, ofițerii DGA sunt mereu alături de angajații MAI cu informații utile și recomandări preventive privind riscuri ce pot să apară în această perioadă.

În acest context al situației epidemiologice actuale determinată de răspândirea noului coronavirus (COVID-19) și a necesității sprijnirii măsurilor speciale realizate de efectivele M.A.I. pentru reducerea riscurilor contaminării, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, au desfășurat în perioada 5 mai – 15 mai, un număr 23 activități cu scop preventiv cu personalul M.A.I. care efectuează paza centrelor de carantină instituționalizată din județul Vaslui, precum și cu personalul ce desfășoară activități de patrulare privind respectarea Ordonanțelor Militare.

La activități au participat 64 persoane din care 30 polițiști, 22 jandarmi și 12 polițiști locali.

În cadrul activităților preventive au fost purtate discuții privind cadrul legal referitor la prevenirea și combaterea faptelor de corupție, consecințele corupției în contextul pandemiei, situații în care se pot materializa posibile riscuri de corupție, precum și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție.

De asemenea, în vederea cunoașterii modului de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, a fost popularizat Call Center-ul Anticorupție 0800.806.806 și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Vaslui, respectiv municipiul Vaslui, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 25, tel. 0235/303.282, fax 0235/318.323, e-mail vaslui.dga@mai.gov.ro.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul conducerii Inspectoratului Județean de Poliție și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și au beneficiat de participarea echipelor de jandarmi, de polițiști precum și a angajaților Poliției Locale Vaslui și Bârlad, care asigură punerea în aplicare a prevederilor legale privind reducerea riscului contaminării cu COVID-19 în toate centrele de carantină de pe raza județului Vaslui.

“Mesajul Direcției Generale Anticorupție este de toleranță zero la infracțiunile de corupție în condițiile gravității efectelor acestora, raportat la acțiunile de limitare a răspândirii noului coronavirus, atât asupra persoanelor, a comunității din care fac parte, cât și asupra întregii societăți”, anunță conducerea Serviciului Județean Anticorupție Vaslui.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: