Avertismentul ministrului Tătaru: Putem intra din nou în stare de urgență!

Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, a vorbit, duminică seara, despre ce s-a întâmplat în primele două zile de la expirarea stării de urgență în România. Tătaru a remarcat faptul că românii au luat cu asalt parcurile și au luat parte la petreceri în Herăstrău sau că în vămi a fost aglomerație.

Dr. Tătaru a anunțat că în funcție de evoluția din zilele următoare, autoritățiile pot impune revenirea la starea de urgență, spunând că această relaxare a fost înțeleasă greșit.

Imposibilitatea amendării celor care încalcă restricțiile impuse pentru împiedicarea răspândirii COVID-19 în România i-a determinat pe unii să nu respecte măsurile de protecție și de distanțare socială.

“Urmărim măsurile de relaxare, dar și regulile de desfășurare și de funcționare. Am observat începând de pe 15 mai o confundare a măsurilor de relaxare cu relaxarea totală.

Dacă am relaxat anumite domenii, am făcut-o tocmai considerând că aceste domenii ar putea fi cu cele mai puține repercusiuni. Suntem într-un moment în care am văzut că în aceste două zile, atât o parte din agenții economici, cât și o parte din populație, au uitat să urmărească și acele reguli de funcționare și desfășurare a activității lor odata cu reluarea act lor.

Reamintesc precauțiile și regulile trebuie să rămână de bază. Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluția. Dacă această evoluție e nefavorabilă vom reinterveni și vom impune restricții.

Dacă e favorabilă atunci putem să ne gândim și la alte relaxări. Dar, umărind primele două zile, nu neapărat e o îngrijorare, dar precauțiile sunt maxime. Trebuie să ne gândim săptămâna viitoare dacă răspunsul este negativ sau pozitiv după aceste 2-3 zile”, a declarat ministrul Tătaru.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: