Primii kilometri de asfalt din drumul strategic spre comuna Bălteni, pe lotul II

În martie, conducerea grupului de firme Transmir-Soragmin prelua primele două loturi ale drumului strategic care va străbate județul Vaslui de la sud la nord.

De atunci și până acum, spune Emil Savin, managerul grupului, “am început asfaltarea primilor 4 km din tronsonul 2 al drumului strategic Bârlad-Codăești, spre comuna Bălteni, până la intersecția cu drumul județean care merge spre Oșești, lucrarea fiind realizată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în timp ce pe lotul I stăm foarte bine”.

După cum au spus autoritățile locale, din comunele prin care va trece drumul strategic, “lucrarea este executată impecabil, asfaltul arată extraordinar de bine, va fi o lucrare de referință pentru județul Vaslui”.

Managerul grupului mai spune că se va ține de promisiunea făcută atunci când a preluat tronsoanele în lucru și că va asfalta 28-30 de km, în acest an, din totalul de 48 km, cât au împreună cele două tronsoane ale drumului strategic.

“Vom asfalta 10 km pe lotul II și 18-20 de km pe lotul I. Ne bucură faptul că s-a ieftinit motorina și bitumul, astfel că lucrăm în plin. Iată, de o lună de zile fabrica de mixture asfaltice de la Banca merge nonstop, lucrăm în plin”, a spus Emil Savin.

”Suntem în grafic cu lucrările. Ne ajută și vremea. Pe primul tronson am asfaltat deja 6 km, iar în acest an dorim să avem asfaltați 16-17 km, iar pe tronsonul 2 abia am început asfaltarea, pe primii 4 km, începând de la intersecția cu Zăpodeni și până la intersecția din dreptul Primăriei Bălteni”, a spus Eduard Popica, directorul executive de la Transmir-Soragmin.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: