ALERTĂ: Atacă în turme furioase și au devastat sate întregi!

Pagube imense pe multe sute de hectare din județ, în urma atacurilor produse de turme de mistreți, care au scos boabele de porumb din pământ. Cel mai probabil, pagubele sunt de ordinul milioanelor de lei.

Cazul a fost prezentat în Vasluianul.ro, cu două săptămâni în urmă, de către primarul comunei Miclești, Doru Agafiței. “Este jale mare, sunt zeci de familii care s-au trezit cu culturile de porumb distruse. Cam la 40% din producția de porumb este distrusă.

Au venit firmele agricole care au în zonă terenuri să se plângă de faptul că hectare întregi au fost “arate” de turmele de mistrețI, vin cu pui, cu tot.

Am făcut mai multe memorii la Direcția Silvică Iași, care are păduri în zonă prin Ocolul Silvic Dobrovăț, la Direcția Silvică Vaslui, la AJVPS, care au fonduri în zonă, să trimită vânători în zonă”, a spus Doru Agafiței.

Între timp, cazuri similare s-au semnalat la Rafaila, Dimitrie Cantemir, Arsura, Ștefan cel Mare sau Hoceni. Primarii de aici au transmis convocări pentru comisia de constatare a pagubelor, ca urmare a numeroaselor sesizări de la persoane fizice şi juridice, prin care sunt reclamate pagube în culturile agricole, produse de mistreți.

„Sunt, până la această dată, 11 solicitări și alte 5 reprogramări din cauza timpului nefavorabil. Pentru preîntâmpinarea eventualelor nmulțumiri, atragem atenția asupra obligațiilor proprietarilor de terenuri și gestionarilor fondurilor de vânătoare:

  • Obligații pentru proprietari culturi agricole și silvice: să solicite în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acţiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole înfiinţate (conform anexei 3, lit. c), din H.G. nr. 1679/2008).

Dacă nu fac dovada că au realizat această obligație nu se aprobă despăgubirea de la bugetul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.

  • Obligații pentru gestionari ai fondurilor de vânătoare: să mențină numărul efectivelor de animale sălbatice la nivelul optim, să extragă din zona administrată integral numărul de exemplare aprobat la speciile care au produs pagube, să înființeze culturi care să constituie hrană complementară pentru sălbăticiunile care ar putea produce pagube (pentru a abate atenția acestora de la culturile agricole), să solicite suplimentarea numărului de exemplare dăunătoare care trebuie împușcate (chiar și în afara perioadelor legale de vânătoare), vânarea exemplarelor de animale sălbatice care produc pagube (conform anexei 4 din H.G. 1679/2008).

Dacă nu fac dovada că au realizat toate aceste condiții stabilite prin hotarârea de guvern menționată, gestionarii fondurilor de vânătoare sunt buni de plată (conform art.13 din Legea 407/2006 modificată și completată ulterior).

Deciziile de aprobare/neaprobare a despăgubirilor din bugetul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, respectiv din bugetul gestionarului fondului cinegetic, aparțin Găzii Forestiere Focșani în baza proceselor verbale de constatare şi evaluare a pagubelor și a documentelor depuse atât de proprietarii de culturi, cât și de gestionarii fondurilor cinegetice”, anunță conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui.

Un comentariu despre: “ALERTĂ: Atacă în turme furioase și au devastat sate întregi!

  1. Dl Primar al comunei Miclesti si secretarul va multumeste foarte mult pentru sprijinul realizat privind distrugerile facute de mistreti.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: