Vă gândiți să plecați în minivacanța de 1 iunie? Sute de polițiști vasluieni, la datorie!

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor, polițiștii având misiunea de a acționa pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente negative.

În perioada 28 mai – 1 iunie a.c., peste 490 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, luptători de la serviciul acțiuni speciale dar și peste 200 de polițiști locali, vor acționa, zilnic, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Activitățile vor fi desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

De asemenea, respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătății cetățenilor reprezintă o prioritate pentru polițiști.

În fiecare zi, peste 30 de polițiști rutieri vor acționa pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei conduite prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, cu aparate radar, inclusiv cu dispozitivele TrueCam.

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulați cu viteză adaptată condițiilor din trafic, în special când se merge în coloană și nu uitați de politețea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranță, în mers, măriți distanța dintre vehicule.

Conduceți prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre și evitați depășirile care, în condiții de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectați regimul legal de viteză! Polițiștii rutieri reamintesc că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: