Primarul Bârladului prezintă primele imagini ale modernizărilor din zona Prodana

Întrucât există un interes public foarte mare, referitor la lucrările efectuate până în prezent în zona de agrement „Prodana”, primarul Municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a prezentat, sâmbătă seara, ce a presupus exact prima etapă de readucere la viață a unui loc drag și liniștitor, deopotrivă, pentru foarte mulți localnici.

Indiferent că este vorba despre lucrări mai ample sau mici retușuri în tonul zonei, lucrările de la „Prodana” au presupus, în primul rând, implicarea foarte multor angajați ai Primăriei Municipiului Bârlad.

”Cele mai ample lucrări au fost cele de igienizare a întregii zone.

Epopeea acestei mirifici zone a început în 2019, când am decis să amenajăm acolo primul loc de picnic din localitate. Lucrările au fost efectuate de angajații Serviciului Sere, Spații verzi, care au început cu igienizarea aleii pietonale principale, către Lacul „Prodana” și toaletarea vegetației lemnoase existente, care prezenta pericol de prăbușire.

Ulterior, în cadrul programului de plantări de toamnă, în zonă s-au sădit arbori și arbuști tineri, în scopul reamenajării unei zone verzi mai atractive pentru odihnă și recreere.

Refuncționalizarea zonei a presupus și montajul de mobilier urban, respectiv bănci, relocate din Grădina Publică și coșuri de gunoi, dar am refăcut în totalitate și pontonul, dotat cu mână curentă.

S-au montat hidranți și o cișmea de apă, stâlpi de iluminat, s-a plantat foarte mult material vegetal, produs în serele noastre, s-a reamenajat un gard cu Thuia și s-au plantat, în total peste 3.000 de fire de trandafir.

Am edificat, la intrarea principală și poartă tradițională, din lemn masiv, care a fost realizată de meșterul popular popular Cristian Ciobanu, în stil moldovenesc cu sigla municipiului nostru și chipul lui Alexandru Ioan Cuza, pe fațadă.

În curs de achiziție se află acum un sistem complet de supraveghere video, compus din 16 camere, și se va amenaja și un loc de joacă pentru copii.

Asemenea lucrări de întreținere sau reparație nu s-au mai făcut niciodată în zonă, care până în 2019 se afla într-o stare deplorabilă.

Putem spune acum, la finalul primei etape, că o dorință mai veche a bârlădenilor s-a îndeplinit! Urmează etapa a doua, la care lucrăm deja și care presupune reamenajarea aleilor de pe malurile vestic și sudic ale lacului. O altă surpriză pe care le-am pregătit-o tuturor iubitorilor de natură, de mișcare și de relaxare din municipiul nostru!”,

a declarat primarul Dumitru Boroș.

Galerie foto Prodana Mai 2020

previous arrow
next arrow
previous arrownext arrow
Slider

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: