Primarul incompatibil al Murgeniului tună și fulgeră: „Mă simt executat politic! PSD m-a dezamăgit profund!”

Cinci ani de procese, în urma cărora primarul orașului Murgeni iese pe ușa din dos a instituției pe care o conduce, după ce Agenția Națională de Integritate l-a găsit incompatibil, din cauza unor fapte comise de edil.

ANI a susținut că prezența primarului în Consiliul de Administrație al spitalului, timp de trei ani, ar fi făcut ca edilul să fie declarat incompatibil cu funcția pe care o deținea. După 5 ani, Curtea Supremă a dat o sentință prin care a anulat toate sentințele anterioare, care îl absolveau pe primar de vină, dând dreptate celor de la ANI. Deci, punct final, Ioan Buta iese de la primărie.

„S-a judecat această „faptă”, pentru că se presupune că este o faptă, pentru a-ți demonstra incompatibilitatea. Am fost incompatibil, în viziunea unora, pentru că am dezvoltat un proiect de modernizare și extindere a spitalului din Murgeni. În fapt, nu există niciun document care să-mi ateste ocuparea acelei poziții (membru în CA de la spitalul Murgeni, n.r.).

Nu există! Și aici, Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat în 20 de minute ceea ce celelalte instituții au judecat în cinci ani. Cu martori, cu documente, cu tot”,

spune primarul Buta, foarte nervos.

„ÎCCJ a hotărât că, de fapt, eu sunt incompatibil, dar aștept motivarea sentinței. În momentul de față, au dat soluția. Să văd care este motivul pentru care eu am fost declarat incompatibil.

Am citit-o, am rămas stupefiat, pentru că au casat toate celelalte sentințe. Nu mai există nicio cale de atac, să mă gândesc dacă se merită să-mi caut dreptatea la CEDO. Eu mă simt executat politic, din acest punct de vedere.

Nu este posibil să ți se găsească o stare de incompatibilitate, fără niciun document. Tare aș vrea. În baza motivației sentinței, am să-mi caut dreptatea la Curtea Europeană. Să nu creadă cineva greșit că sunt disperat după funcție.

Mi-am pierdut 8 ani din viață în slujba comunității, vreau să ies pe ușa din față a primăriei, simt că am acest drept, la cât mi-am sacrificat sănătatea”,

explică edilul.

Acesta are un mesaj și către colegii săi de partid, de la PSD.

„Îmi doresc să ies pe ușa din față, nu ca un infractor. Păcat că PSD-ul m-a dezamăgit, dar m-a dezamăgit profund, pentru că aveau puterea și capacitatea să îndrepte erori. În situația mea, se află mulți primari, care își dedică timpul, viața, sănătatea pentru comunitățile lor. Și, uitați ce pățesc”,

spune primarul Buta.

Acesta susține că în 2012, imediat ce a fost ales primar, a fost nominalizat în Consiliul de Administrație al spitalului din Murgeni, fără să aibă habar ce se petrece.

„Ceea ce a făcut ANI în cazul meu, a fost o execuție politică. Dacă mi se va face dreptate la CEDO, am să ajung să urăsc să fiu român”,

a mai spus Buta, supărat.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: