BĂTAIE DE JOC: Vrei să mergi cu iubita la terasă? Datele personale vă vor fi înregistrate!

Ministrul Sănătății a emis un ordin de măsuri pentru deschiderea teraselor, ordin cu unele măsuri aberante, pe care unii îl consideră foarte greu de pus în aplicare.

Aceste prevederi au fost publicate sâmbătă în Monitorul Oficial, având aplicabilitate de luni, 1 iunie. Printre cerințele aberante impuse de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se numără obligativitatea ca toate locurile de pe terase să fie ocupate prin rezervare, iar atunci când faci rezervarea trebuie să dai datele tale personale, precum și datele celor cu care vii la terasă!

Printre cerințele impuse se numără:

  • dacă mergi la o terasă cu prietena sau amanta cu care nu ai același domiciliu în buletin, scaunele trebuie așezate la un metru și jumătate (“se va evita pe cât posibil interacțiunea fizică între clienți; se stabilește un număr minim de 4 clienți, care pot ocupa o masă, cu condiția respectării unei distanțe de minim 1,5 m între persoane, excepție de la această regulă fac membrii aceleiași familii, care au același domiciliu” – Ordinul lui Nelu Tătaru publicat în Monitorul Oficial)
  • nu intri la terasă dacă nu arăți buletinul și nu ești consemnat într-un registru (“existența unui registru de evidență a rezervărilor clienților, astfel încât în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire cu virusul SARS Cov 2 în rândul clienților unității de alimentație să existe date concrete pe baza cărora să poată fi efectuată ancheta epidemiologică”; “ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate și să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului”, extras din normele publicate sâmbătă în Monitorul Oficial
    • pentru că ți se colectează date personale, trebuie să ți se ia consimțământ scris pentru GDPR
    • dacă dai oliviera sau solnița la masa de alături și te văd angajații localului sau Poliția riști amendă

Măsurile sunt obligatorii pentru toți operatorii economici din sectorul alimentației publice și, respectiv, pentru toți operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfășoară activități de operare a plajelor turistice. În egală măsură, toți clienții teraselor sau plajelor turistice de pe litoralul românesc au obligația de a le respecta.

Sunt și alte măsuri care trebuie puse în aplicare de patronii teraselor

  • La intrarea pe terasă se va face un triaj observațional, iar accesul clienţilor cu simptome vizibile de infecție respiratorie va fi interzis;
  • Operatorii economici din sectorul alimentației publice se vor asigura că la intrare și la grupurile sanitare există dispozitive cu produse biocide avizate, necesare dezinfectării mâinilor clienților, precum și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;
  • Se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic ce trebuie parcurse de clienți în interiorul terasei, astfel încât să se minimizeze contactele între clienți (exemplu: înspre și dinspre toaletă);
  • Se va interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și a altor obiecte, de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință;
  • Se asigură că la servirea mesei personalul va purta mască și mănuși, iar mănușile utilizate la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei;
  • Se interzice consumul de produse în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul terasei;
  • Se stabilește un număr de maxim 4 clienți care pot ocupa o masă, cu condiția respectării unei distanțe de 1,5 metri între persoane, excepție de la această regulă fac membrii aceleiași familii, care au același domiciliu;
  • Se asigură respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între ocupanții meselor alăturate;
  • Ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate și să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului;
  • Se asigură că se efectuează dezinfecția meselor, după fiecare client/grup, cu produse biocide care necesită un timp minim de contact, avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: