BOMBĂ POLITICĂ: Ministrul Tătaru candidează la președinția CJ Vaslui!?

A FI SAU A NU FI CANDIDAT?… „Nu voi participa la alegerile locale! Voi rămâne la Ministerul Sănătății, pentru că am o reformă de făcut. Că o voi face eu sau altul, aceasta trebuie făcută”, spunea dr. Nelu Tătaru în urmă cu o lună de zile, la mai multe televiziuni centrale.

Când toată lumea credea că Tătaru va sta și va asista de pe margine la războaiele politice din județul Vaslui, surpriză!

Conform unor surse de la nivel central, chirurgul hușean va candida la alegerile locale din septembrie, pentru postul de șef al CJ Vaslui, împotriva președintelui actual, președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

„Dl. Tătaru va candida împotriva dlui Buzatu, are cele mai mari șanse să dărâme actuala structură de conducere de la județ. Nu are echipă, este adevărat, însă notorietatea sa îl va ajuta să lupte de la egal cu dl. Buzatu”,

spune un lider PNL de la Vaslui, la adăpostul anonimatului.

Că va fi sau nu așa, nu știm. Cert este că, în urmă cu câteva zile, a fost o ședință secretă la București, în care lui Tătaru i s-a cerut să-și măsoare forțele politice cu Buzatu, liderul de necontestat al județului Vasluiului. Nici nu era de mirare, câtă vreme singurele nume pe care medicul hușean le putea arunca în luptă erau cele ale lui Marius Arcăleanu sau Tudor Polak, deși ambii aveau mari probleme de credibilitate politică.

Nu avem nicio reacție politică nici din partea PSD, nici din partea PNL, însă suntem siguri că acestea vor apărea în zilele următoare.

Citește și:

dr. Nelu Tătaru, ministrul sănătății nu participă la alegerile locale

Un comentariu despre: “BOMBĂ POLITICĂ: Ministrul Tătaru candidează la președinția CJ Vaslui!?

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: