PE SURSE: Un „leu” se pregătește să fie șeful Spitalului Huși!?

IATĂ CINE IESE LA LUMINĂ!… Mișcări surprinzătoare de trupe în Sănătatea vasluiană, pe care unii avizați le pun pe seama posibilelor funcții de directori de spitale, combinate cu stările de alertă, care permit Ministerului Sănătății schimbarea unor manageri.

De data aceasta, în lumina reflectoarelor apare un nume mai puțin cunoscut opiniei publice, Ionuț Carp, fondatorul clubului Lions, președinte al clubului etc. Fiul unor cunoscuți și respectați oameni de afaceri din județul Vaslui, Ionuț nu s-a distins prin cine știe ce activități economice sau administrative în zona noastră. Să menționăm că este rudă bună cu prefectul Gologan și este nepotul unor persoane cu influență în administrația județului.

Ionuț Carp a condus, o perioadă, afacerea familiei, după care, când lucrurile nu au mers foarte bine, s-a mutat la Bârlad, în subordinea unui afacerist de acolo. A stat un timp la o unitate economică, a mai trecut, se spune, și prin administrația bârlădeană, după care îl regăsim la primăria Vaslui, pe un post de mare încredere în instituție.

Nici aici nu stă prea mult – deși, unii glumeau că Ionuț era „băiatul cu aparatul de fotografiat de la meciurile de handbal” – dar, atenție!, i se oferă o șansă nesperată. Prin diverse pile și cunoștințe, prinde un post la Spitalul Județean de Urgență. Cum a ajuns să intre în SJU, nimeni nu-și explică, ce anume l-a recomandat pentru un post de acolo. Nici medic, nici asistent, nici brancardier, un post de consilier, ceva, se spune.

Dar, de aici începe faza frumoasă a lucrurilor. Tânărul Ionuț, sprijinit din umbră de anumite persoane cu legături în guvernarea actuală, se gândește că ar fi bun de manager de spital. Așa că își pregătește un dosar pentru a candida la Școala Națională de Sănătătate Publică, Management și Perfecționare Sanitară.

Ionuț Carp

Ori, așa cum spune legea, pentru a participa la un astfel de concurs pentru școala de directori de spitale este nevoie de semnătura directorului instituției sau a conducătorului imediat superior, adică președintele CJ Vaslui.

Toată povestea de până acum se oprește la șeful județului, Dumitru Buzatu, care a refuzat să-i semneze hârtia pentru București, ceea ce ar echiva cu un sfat: acela ca președintele Lions să mai aibă răbdare, pentru că nu este copt pentru acest tip de management și mai are de învățat în domeniul sanitar.

De fapt, povestea este abia la început și rămâne de văzut ce se va întâmpla pe mai departe cu Ionuț Carp. Surse neoficiale susțion că „Leul” de la Vaslui ar trebui pregătit pentru a prelua conducerea spitalului din Huși, cu acceptul mai-marilor din Sănătate, mai ales că doamna manager de acolo se pensionează peste trei luni. Rămâne să aflăm cum se va încheia această telenovelă administrativă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: