Ziua în care foștii judecători și procurori vasluieni au plâns în hohote!

AJUNGE CU PENSIILE NESIMȚITE… Am scris, de nenumărate ori, de pensiile nesimțite ale unor foști judecători sau procurori din Vaslui. La 50 și ceva de ani, deși ar mai fi putut munci mulți ani – pe salarii grase, de magistrați – aceste persoane influente au preferat să iasă la pensie.

Și, nu o pensie oarecare, pentru că primesc, lună de lună, 16.000, 18.000 sau 20.000 de lei, chiar și 30.000 de lei, cazul unui fost președinte de instanță.

Dar, boieria acestor pensii speciale se apropie de sfârșit.

Parlamentarii au scos de la sertar, ieri, proiectul prin care se taxează acest tip de venituri și l-au votat într-un consens general.

Dacă va intra în vigoare, toți cei care au pensii speciale mai mari de 7.000 de lei ar putea plăti 85% taxe pentru suma care depășește acest prag.

Și în decembrie a mai fost adoptată o lege similară, doar că magistrații Curții Constituționale au considerat că încalcă legea fundamentală și au respins-o.

Pentru ca legea să nu devină neconstituțională, parlamentarii au decis să nu impoziteze veniturile bazate pe contributivitate indiferent de cât de mari sunt pensiile obținute astfel.

În rest, tot ce înseamnă pensii speciale între 2.000 și 7.000 vor plăti un impozit de 10% și 85% pentru tot ce depășește această sumă.

Concret, în cazul unui fost șef din IPJ Vaslui sau de la ISU, care are o pensie specială de 10.000 de lei, primii 2.000 de lei sunt neimpozabili, iar pentru restul se aplică două taxe diferențiate: de la 2.000 la 7.000, 10% impozit, adică 500 de lei, iar din restul de 3.000 se scade 85%. Va semna, pe fluturaș, pentru aproape 7.000 de lei, cu 3.000 mai puțin ca acum!

Inițiativa, adoptată anul trecut de Senat, nu figura inițial pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru dezbatere și vot final, fiind introdusă chiar la începutul ședinței.

Potrivit actului normativ, după modificarea din comisii, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.

„Pensiile speciale sunt furt. Legea a fost băgată pe repede înainte în comisii. Proiectul nu trebuia făcut pe genunchi, dar e bine că impozităm aceste pensii speciale. Renunțăm astăzi la acest sistem rușinos care le-a permis unora să aibă pensii de 76.000 de lei”,

au anunțat parlamentarii USR.

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu (PSD) a anunțat ce pensii vor fi impozitate.

„Toate categoriile vor fi impozitate, fie că e vorba de funcționari parlamentari, personal din aviația civilă, primari, parlamentari, polițiști, militari și chiar și foștii șefi ai statului român. Nu mai există vreo categorie care să nu fie impozitată.

Legea este constituțională, pentru că am respectat deciziile Curții. Ca și în sistemul public, pensiile până în 2.000 de lei rămân impozitate cu 0 lei. Dacă pensia parlamentarului, a magistratului are o contributivitate pentru 8.000 de lei, impozitul pe pensie va fi de 10%, nu mai mare. Cu ce a contribuit la pensie, nu supraimpozităm.

Dacă legea pensiilor publice se va aplica, în 2021 nu va mai fi nevoie de pensie specială, pentru că cei care contribuie mult, vor avea și pensie mare”,

a spus fostul ministru.

Deputatul Florin Roman (PNL) a spus că este o „miercure albă”.

„Azi trăim o nouă miercure albă în Parlament, în care Parlamentul își întoarce față către popor și ascultă ce vrea poporul. Sigur că acum sunt foarte mulți procurori, șefi din armată care sunt supărați. Dar se face dreptate pentru militari și polițiști unde discrepanțele între cei care au muncit și cei care au fost la birou erau imense.

Formula de azi afectează șefia. Erau pensii nesimțite. PNL a dus la bun sfârșit un proiect de lege care prevedea abrogarea pensiilor speciale. CCR ne-a spus că nu e în regulă și ne-a lăsat portița impozitării. și mă bucur că am putut să facem această lege. Fără un consens politic acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla”.

Răsuflă ușurați, dacă legea va trece și de președinte, foștii profesori vasluieni, cu 40 și ceva de ani de catedră, care abia luau pensii de 2.000 de lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: