Ai ucis sau ai ajuns la pușcărie pentru viol și pedofilie? Nu mai beneficiezi de liberare condiționată!

ÎN SFÂRȘIT, SE FACE DREPTATE!… Cazul criminalului în serie care a ars de vie o tânără de 17 ani ia o turnură corectă, reală și în spiritul legii. Deputații au decis modificarea Codului penal, astfel încât deținuții care execută pedepse pentru omor, viol sau pedofilie să nu mai poată beneficia de liberare condiționată.

Decizia vine după ce Ion Turnagiu, condamnat la închisoare pe viață pentru 5 crime comise la începutul anilor 90, a fost eliberat condiționat în 2109, după 26 de ani de detenție. La sfârșitul săptămânii trecute, el a stropit cu benzină o tânără de 17 ani și i-a dat foc, după ce fata a depus plângere la poliție împotriva lui pentru viol.

„Nu beneficiază de liberare condiționată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârșirea a uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la art.188, 189, 214 – 216, 218 – 221, 234 sau 236”, scrie în proiect. Infracțiunile cu violență prevăzute în proiectul de lege și pentru care se elimină posibilitatea liberării condiționate sunt omorul, violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria, cerșetoria și folosirea unui minor în scop de cerșetorie, precum și folosirea serviciilor unei persoane exploatate.”

De asemenea, au crescut pedepsele pentru următoarele infracțiuni din Codul Penal:

Exploatarea cerșetoriei – Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă

Folosirea unui minor în scop de cerșetorie – Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Folosirea serviciilor unei persoane exploatate – Fapta de a utiliza serviciile prevăzute la art.182, prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Un președinte de instanță, în speță președintele Tribunalului Timiș, judecătoarea Adriana Stoicescu, a explicat, într-o postare pe Facebook, că membrii unei Comisii de liberare nu sunt clarvăzătorii să anticipeze ce va face un deținut odată eliberat și că ea însăși, ca magistrat, a fost pusă în situația de a decide dacă admite sau nu liberarea unui deținut, fiind o decizie dificil de luat.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: