Un nou magazin Lidl la Vaslui, se lucrează intens

INVESTIȚIE… Cel mai probabil, până la căderea iernii, Vasluiul va avea al doilea supermarket Lidl din oraș. Conducerea companiei Lidl România a considerat că un singur magazin nu este de ajuns în reședința de județ, așa că a început construcția celui de-al doilea supermarket.

Interesant este că acesta nu a fost construit în zona 13 Decembrie sau pe terenul de lângă fostul Inter-Ex, așa cum se zvonea prin oraș, ci pe o suprafață de câteva mii de metri pătrați de lângă supermarketul Dedeman.

Cel mai probabil, cei de la Lidl își doresc să atragă clienții care sunt în tranzit prin Vaslui, spre Iași sau București, mai ales că este situat în zona de patru benzi, de la intrarea în oraș, plus clienții care vin la Dedeman și pot să se aprovizioneze cu produse alimentare.

Să nu uităm că în zonă este și Serviciul de Evidența Persoanei, intens frecventat de cetățenii moldoveni, în cursul săptămânii, cetățeni care nu au mai venit de câteva luni la Vaslui, din cauza pandemiei cu Covid 19.

Până la deschiderea noului magazin Lidl, să mai spunem că, recent, compania a anunțat că se implică activ în problema poluării cu plastic. Astfel, Lidl promovează ASAP, adică Armata Selectării Atente a Plasticului, o platformă pentru toți ecologiștii. Magazinul susține că așteaptă cât mai mulți tineri să se înroleze în platformă.

„Plasticul este prietenul nostru de zi cu zi care ne devine dușman atât de ușor, atunci când ajunge în mediul înconjurător.

Considerăm că este momentul să educăm tânăra generație în privința utilizării responsabile și a colectării selective a plasticului, oferind un exemplu pozitiv prin propriul comportament.

Am creat împreună cu The Institute platforma ASAP România, iar prin conținutul și activitățile propuse, ne dorim să determinăm tinerii să conștientizeze că este în puterea lor să cumpere mai puțin plastic, să îl refolosească pe cel deja achiziționat și să îl colecteze corect pe cel care nu mai poate fi folosit”,

este mesajul de pe Facebook al Lidl România.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: