Alertă la primării, CJ Vaslui sau Prefectură: hackerii atacă calculatoarele instituțiilor guvernamentale!

ATAC INVIZIBIL… Mai multe instituții guvernamentale au fost atacate de hackeri, anunță SRI, care avertizează oficialitățile române asupra intenției hackerilor de a obține informații confidențiale. Ceea ce se știe până acum este că virusul a fost conceput de grupări profesioniste și are capacitatea de a fura informații sensibile fără să fie detectat.

Un astfel de virus poate fura informații importante și confidențiale din calculatoarele primăriilor vasluiene, ale spitalelor sau ale Consiliului Județean, de exemplu, iar efectele ar fi cu adevărat devastatoare pentru aceste instituții.

Se pare că instituțiile statului, vizate de aceste atacuri, primesc anumite momeli – mesaje pe mail din partea unor instituții sau persoane cu care aceste instituții lucrează – după care anumiți angajați, cu minime cunoștințe de IT, pot să cadă în plasă foarte repede și introduc virusul în sistem fără să-și dea seama.

Conform jurnaliștilor de la Digi 24, „Hackerii se folosesc de Poșta Română, de agenții bancare sau firme de curierat și trimit în numele lor emailuri infectate către instuții de stat. Agent Tesla este numele virusului care încearcă să se infiltreze. Cei care fac asta sunt parte a unor grupări de hackeri statali, angajați de unele state ca să le distrugă pe altele”.

Virusul stă ascuns, obține și trimite infomații confidențiale celui care l-a dezvoltat. Se instalează atunci când victima accesează link-ul pe care îl primește. Este anunțată că a primit un pachet și, după ce accesează linkul, virusul este instalat în sistemul informatic al instituție.

În concluzie: mare atenție la linkurile pe care le accesați, atunci când lucrați într-o instituție de stat!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: