Drum lin către stele, domnule profesor!

TRAGEDIE… Comunitatea dascălilor din municipiul Vaslui este în doliu. Unul dintre cei mai cunoscuți profesori din oraș, Adrian Dascălu, om de o modestie și dăruire deosebite, a trecut la cele veșnice. Avea doar 54 de ani.

În memoria sa, unul dintre prietenii săi, Dumitru Daniel Ardelean a postat pe Facebook un mesaj sfâșâietor:

”Astă noapte s-a stins din viață colegul și prietenul, cel care a fost prof. Adrian Dascălu, de la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui.

Cuvintele nu își mai au rostul, pentru că orice aș spune nu te va mai aduce înapoi.

Ai fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut, iar ca prieten ai fost mereu cu un pas mai mult.

Mi-ai rupt sufletul și mi se zbate inima în piept, pentru că ai plecat prea grăbit dintre noi, dar în gândul și in inima mea vei rămâne mereu viu.
Fie ca Dumnezeu să te așeze de-a dreapta lui, pentru a putea veghea de sus asupra familiei și pentru a le da putere de a trece peste această cumplită durere.

Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, prieten drag!”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: