L-a „înghițit” pământul pe Iftene din Bogdănești! Mesajul disperat al soției și copiilor!

UNDE A DISPĂRUT?… Caz extrem de complicat, dar și cu multe semne de întrebare privind profesionalismul polițiștilor din Ploiești. Un vasluian a dispărut în gara Sud, din Ploiești, pe 23 mai. De atunci, parcă l-a înghițit pământul, pentru că rudele nu mai știu nimic despre el. Nici polițiștii de la IPJ Prahova nu par să se grăbească pentru a afla unde este vasluianul de 52 de ani, de loc din satul Bogdănești, comuna Fălciu. Cât valorează viața unui om necăjit pentru polițiști? Mai nimic, se pare.

Dar, iată filmul evenimentelor, așa cum ne-a fost povestit, ieri, de soția celui dispărut, Mioara Crăciun.

„Soțul meu, pe care tot satul îl știa de Iftene, lucra în construcții la Ploiești, la firma unui băiat din zonă, Florin Chindriș. Pe 22 seara, mi-a spus că s-a certat cu un băiat de acolo, tot din zona noastră, care lucra și el la Ploiești, unul Radu Andrei. Am vorbit cu el seara și îmi spunea că a doua zi o să aibă o discuție cu patronul, nu se dădea el bătut, cu una cu două.

Pe 23 mai, mă sună și îmi spune că nu mai stă la Ploiești și vrea să vină acasă. Colegii lui de muncă mergeau cu o mașină la șantier, așa că, la 6.30, când au plecat spre lucrarea respectivă l-au luat și pe el în mașină, pentru că gara de Sud, din Ploiești, era în drumul lor.

Un vecin de-al nostru, care lucra și el acolo, Tudorache, a mers cu el în gară, să-i cumpere bilet. Sunt două trenuri pe zi, unul la 7 jumătate dimineață și celălalt la 7 seara. La gară, mi-a spus Tudorache, nu mai erau locuri la vagoane, așa că nu i-au dat bilet bărbatului meu, pentru 7 jumate. Tudorache l-a lăsat în gară și i-a dat un milion (100 lei, n.r.) la el, să aibă de drum, după care a plecat la lucrare.

Pe la 11 fără un sfert, mă sună bărbatul, să-mi spună că este cu cineva alături, un băiat care ar vrea să vină, să muncească la o stână din zona noastră, să-i dau numărul celui care are stâna la Bogdănești. I-am spus că nu am numărul și legătura s-a întrerupt. Cam la un sfert de oră, l-am sunat iar pe mobil. Mi-a răspuns persoana cu care era el și eu i-am cerut să mi-l dea pe Iftene al meu. Țin minte că îl auzeam cum îl întreabă pe bărbatul meu dacă are adeverință de deplasare la el. Am sunat iar și aceeași voce mi-a răspuns că este plecat la muncă și că, atunci, s-a dus să-și ia de mâncare.

Pe urmă, am tot sunat și răspundea acea persoană. Între timp, l-am sunat pe Tudorache, care mi-a spus că Iftene nu a plecat din gară și că nu e la muncă. Pe la 12 jumate, îmi răspunde persoana respectivă, care îmi spune că bărbatul meu a plecat să vândă fier vechi. Atunci, mi-am dat seama că nu e în regulă situația! Nu l-am mai auzit pe Iftene al meu. Cel care i-a luat telefonul a tot închis când a văzut că este sunat de pe alte numere, după care s-a închis definitiv. Pe 26 mai, am prins un semnal de la telefon, a tot sunat timp de 2 ore, după care s-a închis definitiv.

Am mers pe 24 mai la poliție la Fălciu, care m-au trimis la Poliția Murgeni. Acolo, un domn polițist mi-a spus să stau liniștită, că este la amantă! Vă dați seama, ce bătaie de joc!”,

spune femeia, plângând.

Alături de ea, sunt doi copii, care își așteaptă tatăl acasă, un băiat de 18 ani și o fetiță de 14 ani. Unde a dispărut Iftene? A trecut o lună și poliția din Ploiești pare că nu-i pasă de viața acestui om necăjit din Bogdănești. Sotia lui Iftene ne-a povestit că a venit un polițist să dea declarație, pe urmă a venit unul, probabil de la Vaslui, și a luat o șapcă de-a bărbatului. Polițiștii i-au spus că soțul ei nu apare pe camerele de supraveghere de la Ploiești Sud. Dar, chiar nu sunt și alte camere în jurul acestei gări? Să se preteze polițiștii din Prahova la practici de „Nu mai pot eu de viața moldoveanului ăsta?”. Este revoltător.

„Prima dată, simțeam că e totul în regulă. Acum, nu mai știu ce să cred. Simt că i s-a întâmplat ceva rău. Unde să merg, la Ploiești, să-mi caut bărbatul? Iftene al meu ar fi dat un semn de viață, de o lună de zile. Sigur, a pățit ceva”,

plânge mama celor doi copii.

Am discutat și cu primarul comunei Fălciu, Neculai Moraru, care este revoltat de atitudinea polițiștilor din Ploiești.

„Este o lipsă de respect, de preocupare a polițiștilor din Prahova. Chiar nu au găsit o cameră pe care să se fi înregistrat locurile prin care a trecut acest bărbat? La noi, în Fălciu, o comună, avem atâtea camere, iar la Ploiești nu are nimeni nicio cameră de supraveghere? De o lună de zile nu au putut să afle nimic? Este ceva de neînțeles”,

acuză primarul Moraru.

Cazul este foarte complicat, iar finalul este greu de ghicit în acest moment.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: