11 primării din județul Vaslui primesc azi bani de la Consiliul Județean. Vezi lista!

AJUTOR DE LA JUDEȚ… Într-o perioadă de nesiguranță, când niciun primar vasluian nu știe dacă va fi sau nu o rectificare bugetară, mai ales că multe proiecte cu fonduri europene sau prin PNDL sunt în derulare, Consiliul Județean întinde o mână de ajutor unui număr de 11 primării, cu proiecte care presupun sume mari la cofinanțare.

Conform proiectului de hotărâre postat pe site-ul CJ Vaslui, „la capitolul „alte servicii publice generale” este necesară alocarea sumei de 2.000.000 lei în vederea constituirii fondului de rezervă de 2.005.000 lei, fond ce poate fi în cuantum de până la 5% din total cheltuieli”. Adică, astăzi se împart peste 2 milioane de lei unor primării în suferință.

„Ca urmare a solicitărilor efectuate de mai multe U.A.T.-uri, am propus suma de 2.780.000 lei de a fi transferată din bugetul local al județului pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale aflate în situații de extremă dificultate.

În urma analizei solicitărilor U.A.T.-urilor, în proiectul de hotărâre am propus alocarea următoarelor sume:

  • Tutova – 350.000 lei,
  • Boțești – 200.000 lei,
  • Șuletea – 300.000 lei,
  • Huși – 500.000 lei,
  • Poienești – 200.000 lei,
  • Drânceni – 200.000 lei,
  • Duda Epureni – 200.000 lei,
  • Lipovăț – 180.000 lei,
  • Zorleni – 250.000 lei,
  • Grivița – 200.000 lei și
  • Vutcani – 200.000 lei

anunță președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Este foarte posibil ca, la această listă, să se mai adauge și alte consilii locale, spun unele surse.

Lasă un răspuns

Facebook
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: