CE BUCURIE! O familie cu șapte suflete din Parpanița a primit o casă nouă în dar! (FOTO)

MIRACOLELE CHIAR EXISTĂ… O familie cu șapte suflete a primit în dar, ieri, cheile unei case noi, dotate cu tot ce este nevoie pentru ca băieții și fetele acestei familii să ducă un trai decent. S-a întâmplat ieri la Parpanița, acolo unde părintele paroh Mihai Paraschiv a făcut minuni, ajutat de persoane inimoase, care sar în ajutorul celor necăjiți.

O poveste dramatică, începută în toamna anului 2019. Bărbatul, capul familiei și singurul care muncea pentru a le pune celor mici pe masă ceva de mâncare, se afla în pădure, acolo unde aduna lemne de foc, atunci când a fost înțepat de un tăun. A murit, fără să aibă vreo șansă să fie readus la viață.

Rămasă fără niciun ajutor, Dorina Tipa a stat nopți întregi și a plâns, întrebându-se încotro s-o apuce. A trebuit să se descurce, după moartea soțului, cu doar 1.000 de lei pe lună, bani din care trebuie să-și îmbrace și să-și hrănească cei trei băieți și cele trei fete. Ca și cum n-ar fi de-ajuns moartea soțului și sărăcia, socrii au dat-o afară din bordeiul unde abia-și duceau zilele, în iarnă, așa că s-a mutat în bordeiul unui vecin, cu doar două camere.

Preotul paroh Mihai Paraschiv a decis să se implice, așa cum a făcut-o de multe ori, în ajutorarea celor sărmani.

„Pe lângă acel bordei, era un teren de 1.600 mp. Din donații, am reușit să cumpărăm terenul, iar din martie am lucrat la noua casă a familiei Tipa. Ne-au fost alături sute, mii de oameni, plus inimoșii oameni ai Casei Share, de la Iași, care au pus umărul pentru a ridica această casă frumoasă, în care cele șapte suflete vor locui de acum încolo„,

a spus părintele Paraschiv

Sunt șase copii frumoși, cel mai mic are 2 ani și jumătate, iar cel mai mare, o fată, are deja 15 ani. Casa pe care membrii familiei Tipa au primit-o ieri în dar din partea binefăcătorilor lor are tot ce este nevoie pentru un trai civilizat, cu condiții de nivelul celor de la oraș: centrală proprie, bucătărie și baie dotate cu tot ce este nevoie, fosă ecologică, dormitoare cu tot ce este nevoie pentru traiul de zi cu zi, apă curentă.

„Este un lucru extraordinar. Acești oameni necăjiți au primit ajutorul nostru, al tuturor. Vor avea o casă în care să trăiască frumos, să crească toți copiii sub același acoperiș. Bunul Dumnezeu să-i aibă în pază pe toți cei care ne-au întins o mână de ajutor”,

a spus preotul Paraschiv.

Casă nouă în dar

previous arrow
next arrow
Slider

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: