Vă pregăteați să plecați în Grecia, în vacanță? Imens scandal la vămile elene!

Vamă Grecia

SCANDALOS… Aseară, Ministerul Afacerilor Externe a lansat un avertisment pentru toți românii care pleacă în Grecia în aceste zile. Mai ales că sunt zeci de turiști din județul Vaslui care se pregătesc să plece în aceste zile în stațiunile elene, publicăm avertismentul MAE.

Conform MAE, cetățenii români care vor să intre cu mașina în Grecia, în perioada 1 – 15 iulie, pot trece numai prin punctul frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas, după ce restul punctelor de control de la vama bulgaro-elenă au fost închise. Măsura a fost impusă pentru ca cei care tranzitează vama să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form), astfel încât să se asigure evidența celor care se deplasează în aceastățară.

„În ceea ce privește accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic”,

mai arată un comunicat de presă al MAE.

Ministerul transmite că măsurile generale de prevenție anti-COVID-19 rămân obligatorii: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și distanțarea socială.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale

  • Ambasadei României la Atena: ^302106774035 și
  • Consulatului General al României de la Salonic ^302310340088,

apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și

  • telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă ^306978996222 și al
  • Consulatului General al României de la Salonic ^306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet

și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” disponibilă la http://www.mae.ro/app_cs, care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: