Intervenție ISU la Negrești pentru salvarea unui bărbat (UPDATE 17:35)

Update:

Finalizare intervenție în orașul Negrești (persoană peste care s-a prăbușit un mal de pământ) 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit cu trei autospeciale, o ambulanță tip B2 (EPA) și echipaje specializate (1 ofițer și 13 subofițeri) pentru căutarea / salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 ani, peste care a căzut un mal de pământ, în orasul Negrești, strada 9 Mai. 

La intervenție a participat și o ambulanță tip C (TIM) aparținând SAJ Vaslui.  Primele echipaje ajunse la fața locului au fost cele de la Garda 11 Negrești.

După câteva minute de săpături, victima a fost reperată la aproximativ1,5 metri adâncime , i-a fost scos capul din pământ, i s-au eliberat căile respiratorii și i s-a administrat oxigen. În paralel, a continuat operațiunea de îndepărtare a pământului care ținea victima blocată. 

După ce victima a fost extrasă, au fost efectuate manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicul de pe ambulanța TIM a fost nevoit să declare decesul victimei.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui nefericit eveniment, sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

Persoană peste care s-a prăbușit un mal de pământ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui intervine cu trei autospeciale și echipaje specializate (1 ofițer și 10 subofițeri) pentru căutarea / salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 ani, peste care a căzut un mal de pământ, în orasul Negrești.

La intervenție participă și două ambulanțe (EPA Negrești și TIM Vaslui). Echipajele acționează deja la fața locului. Din primele informații, peste victimă s-a prabusit un mal de pământ, aceasta fiind găsită la aproximativ 1,8 metri adâncime. Victima prezintă semne vitale.

Actiunea este în dinamică.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: