Monstrul de la Pochidia! Și-a bătut soția și pe cei 9 copilași, inclusiv un bebeluș de un an!

Caz îngrozitor în comuna Pochidia, acolo unde un bărbat de 41 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce și-a agresat atât soția, cât și pe cei 9 copii, printre care și un bebeluș de numai un an.

Pe 29 iunie, un apel la 112 anunța o agresiune în această familie cu nouă copii. Inițial, a fost sesizat faptul că mama și cea mai mare dintre fiice, o adolescentă de 15 ani, au fost agresate de tată. Ulterior, la sosirea Poliției s-a constatat căși alți trei copii prezintă urme de violență.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că în data de 28 iunie a.c., pe fondul consumului de alcool, persoana bănuită de comiterea faptei sesizate, și-a agresat fiica minoră, lovind-o în mod repetat cu o curea, și ulterior și soția, atunci când aceasta a încercat să îl oprească.

În urma activităților desfășurate de polițiști, s-a constatat că în data de 25 iunie a.c., bărbatul ar fi agresat și alți 3 copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 și 7 ani.

Trei dintre persoanele vătămate au necesitat acordarea de 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar o a patra a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Soția, în vârstă de 31 de ani, precum și cei 9 copii minori, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani, beneficiază de servicii de găzduire și asistență într-un centru din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.

Față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

În urma probatoriului administrat, la data de 1 iulie a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de ieri acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”,

a anunțat IPJ Vaslui.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: