19 angajați descoperiți fără forme de muncă, în iunie. Amenzile au depășit 380.000 de lei!

PERSONALUL, LA CONTROL!… În luna iunie, inspectorii ITM Vaslui au verificat modul în care s-a asigurat individualizarea programului de lucru al angajaților, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de minimum o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, pe parcursul a minimum trei ore, în tranșe de minimum 20% din personal, fără a afecta durata programului normal de lucru.

Este vorba de angajatorii cu un număr mai mare de 50 de angajați, care desfășoară activitatea în același spațiu de lucru. Astfel, au fost efectuate un număr de 122 de controale, din care 116 controale au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.

S-au aplicat sancțiuni pentru munca nedeclarată, fiind identificați 10 angajatori care foloseau muncă nedeclarată. Dintre aceștia, 4 angajatori foloseau muncă nedeclarată fără încheierea unui contract individual de muncă, 5 angajatori nu au transmis contractele individuale de muncă în registrul general de evidență al salariaților cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității și 1 angajator folosea un salariat care avea contractul individual de muncă suspendat conform art. 52, alin. 1, lit.c din Codul Muncii – ”în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”, (șomaj tehnic).

Au fost identificate 19 persoane care prestau muncă nedeclarată, din care 7 persoane nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, 11 persoane nu aveau transmis contractul individual de muncă în aplicația informatică REVISAL, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității și 1 persoană avea contractul individual de muncă suspendat conform art. 52, alin. 1, lit.c din Codul Muncii, însă a fost identificată la lucru.

Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, fără contracte individuale de muncă, pentru cei care nu le-au fost transmise contractele în REVISAL și pentru cei care aveau contractele suspendate, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată în luna iunie a fost de 380.000 lei.

În luna iunie a mai fost identificat un angajator care a primit la muncă un cetățean străin fără aviz de muncă, acestuia aplicându-i-se amendă în valoare de 20.000 lei. A mai fost aplicată o sancțiune în valoare de 1.500 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind evidența timpului de muncă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: