Ați lucrat în Italia și v-ați întors acasă, la Vaslui? Beneficiați de pensie internațională!

CLARIFICARE…

„Am spus-o mereu și o să repet de câte ori am ocazia – dreptul la pensie, fie că vorbim de o pensie națională sau de o pensie internațională, trebuie să fie stabilit într-un termen rezonabil.

La pensia națională: maxim 45 de zile. La pensia comunitară (internațională), din punctul meu de vedere, nu ar trebui să dureze mai mult de 3-4 luni. Schimbul de informații este, însă, greoi între țări. ține și de cât face un Ministru al Muncii o prioritate din acest subiect.

Din păcate, în regulamentele europene nu este prevăzut un termen strict pentru stabilirea dreptului de pensie al unei persoane care a lucrat în mai multe țări, astfel că ne rămane să ne punem noi la punct în România cu ce ține de casele de pensii și să ne implicăm în urmărirea termenelor de răspuns de la instituțiile omoloage din țările în care lucrează românii noștri”,

anunța Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în urmă cu două zile.

Un subiect fierbinte, care interesează sute de persoane întoarse din UE, care solicită acum pensie internațională, prin intermediul Casei Județene de Pensii Vaslui. Ieri, ministrul Muncii a avut o discuție cu oficialii italieni, pe acest subiect.

„Am spus că urmează Italia. Am spus că mă voi implica și că voi face demersurile necesare pentru ca răspunsurile din partea instituțiilor de pensie din străinătate să fie primite într-un termen rezonabil.

În cazul Italiei, un lanț întreg de probleme generează întârzieri de 1 an, 2 și chiar 3 în stabilirea dreptului la pensie pentru cetățenii români care au lucrat sau lucrează încă acolo.

Urmăresc, împreună cu Excelența Sa, domnul Marco Giungi, Ambasadorul Italiei în România, efectele discuțiilor purtate anterior cu acesta și cu casa de pensii INSP Terni Italia, cea care gestionează dosarele de pensii ale cetățenilor români. Azi (joi, 9 iulie, n.r.), am pus din nou pe masa discuțiilor situația celor aproximativ 1000 de dosare nesoluționate.

Pentru că s-a comunicat mult, pentru că am depășit etapa ”nu se poate”, pentru că am deschis un canal de comunicare, doar așa am putut identifica o parte din cauzele care întârzie ani de zile stabilirea dreptului la pensie.

Până la sfârșitul zilei de 13 iulie, Casa Națională de Pensii Publice va transmite în format electronic completările necesare pentru ca partea italiană să finalizeze restanțele istorice ale celor pe care fie nu i-a interesat, fie au închis ochii în fața problemelor acestor oameni, care în unele cazuri așteaptă aceste decizii ani de zile fără niciun alt venit”,

a anunțat ministrul.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: