Candidat la primărie, prins în timp ce uda grădina din sistemul public, în toiul nopții!

REVOLTĂ… Scandal uriaș pe străzile din Miclești, duminică noaptea, la ora 3.40. Având informații de la cetățeni despre un cetățean care udă grădina, în fiecare noapte, lăsând zeci de familii din zonă fără apă la robinete, primarul Doru Agafiței, însoțit de secretarul comunei, de șeful Situațiilor de Urgență de la Primărie și de persoana care se ocupă de sistemul de alimentare cu apă au mers la poarta cetățeanului respectiv.

„Oamenii mi-au semnalat că Matei Petru folosește țevi destul de mari, prin care ia apă din sistemul de alimentare al comunei, pentru a-și uda grădina. În timp ce el udă grădina, foarte mulți cetățeni rămân fără apă la robinete. Este revoltător! De aceea, am decis să merg la el acasă, noaptea, însoțit de dl. secretar al Primăriei, de șeful Serviciului Local pentru Situații de Urgență și de mecanicul care are grijă de echipamentele de alimentare cu apă, să vedem ce se petrece. Și chiar așa era, dl. Matei Petru ținea deschise furtunele și uda grădina, noaptea„,

a spus primarul Agafiței.

La ora 3.40, când în sat era liniște, oficialii de la primărie au auzit cum conductele de la casa lui Matei Petru funcționau de zor, cu un debit foarte mare. Culmea, acest cetățean este cel care instigă lumea împotriva primarului Agafiței, pe motiv că primăria nu dă apă la localnici, spun sursele noastre.

„Am înregistrat cu telefonul, se auzea cum apa curge cu presiune în grădină. Dl. Matei Petru a fost sunat de dl. primar, de mai multe ori, pentru a explica de ce nu respectă ceea ce s-a stabilit, și anume că apa nu trebuie folosită pentru udarea grădinilor.

La un moment dat, dl. Matei a ieșit în curte și a oprit robinetul, pentru că nu s-a mai auzit apa curgând, însă a refuzat să iasă la poartă. Am înregistrare audio„,

explică secretarul comunei.

Primarul Doru Agafiței va verifica, luni, ce contoare are în curte Matei Petru, cel care s-a anunțat deja drept candidat la primărie, și dacă plătește cantitățile imense de apă pe care le folosește pentru a-și uda grădina, ziua și noaptea.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: