Felicitări lor, elevilor de 10 de la Bac! Felicitări, Radical Grup Vaslui!

UN GEST SPECIAL… Joi, conducerea companiei Radical Grup Vaslui i-a invitat la sediul firmei pe cei patru elevi vasluieni care au obținut 10 la Bacalaureatul din acest an, cei mai buni elevi din promoția 2020 a învățământului vasluian.

Celor trei tineri frumoși și cu un viitor strălucit în față care au ajuns la sediul Radical Grup li s-au înmânat premii de câte 500 de euro, de fiecare, plus surprize. Au venit, pentru a-și ridica premiile de la Radical Grup, pentru efortul depus la Bac, Amalia Alexandra Geman, Alexandru Brânză (Vaslui), Miruna Surdu (Huși). Maia Perju, absolventă a Colegiului Național „Ghe. Roșca Codreanu”, din Bârlad, nu a putut ajunge la festivitatea de premiere.

„Compania Radical Grup continuă să fie alături de cei care fac performanță, de tinerii care cred în visurile lor și luptă să le îndeplinească. Ce poate fi mai frumos, decât să premiezi performanța, să fii alături de acești copii minunați, care vor duce în lumea largă numele județului Vaslui?

Sunt frumoși, talentați, cei mai buni, vârfurile învățământului vasluian și ne mândrim cu ei. Le doresc o vară frumoasă și mult succes în anii de facultate care îi așteaptă”,

a spus managerul Radical Grup, Ionel Sandu.

Unul dintre laureați, Alexandru Brânză, elev strălucit al Liceului „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, spune că planurile sale de viitor sunt legate de domeniul IT. După facultate, ar dori să profeseze în afara țării, unde are mai multe oportunități de dezvoltare profesională. De altfel, laureatul de la LMK Vaslui este un olimpic recunoscut pe plan național. El a obținut o medalie de bronz la Olimpiada națională de Informatică.

Miruna Surdu, hușeanca de excepție a învățământului din acest municipiu, vrea să se facă medic. S-a pregătit pentru un examen foarte serios de admitere la Facultatea de Medicină din Iasi. Acesta a povestit că nu s-a pregătit în mod deosebit pentru Bac, căci rezultatul contează puțin la admitere, dar a tratat totul cu seriozitate. Toți anii de liceu, Miruna i-a încheiat cu medii de 10.00.

Mult succes, tuturor celor patru laureați!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: