Vă plângeți de polițiștii noștri de la Rutieră? Iată ce „bravi” sunt colegii de peste Prut!

HAI CU AMENDA!… Caz de râsu-plânsu’ semnalat pe rețelele de socializare, seara trecută, de către un cetățean din R.Moldova. Omul mergea cu viteză spre Chișinău, joi, soția sa fiind însărcinată și cu mari dureri, când a fost oprit de o mașină a Poliției Rutiere moldovenești. Continuarea este halucinantă.

„Vreau să-i fac pe polițaii noștri de MAI… „EROI”… ieri pe data de 16.07.2020…

Mă deplasam din Condrița cu soția, însărcinată, spre Chișinău, la spital, la o programare… a intervenit o durere mare de rinichi… am decis să măresc viteza… În scurt timp, până la intrarea în Suruceni, am fost stopat de poliția de patrulare… am decis să-l avertizez că știam că conduceam cu viteză mare, deoarece i s-a făcut rău soției.

Ofițerul, la rândul său, mi-a zis: „Așa… Procesul îl facem în 3 minute… După asta, vă continuați deplasarea”. Cum, așa ceva? Eram distrus total… soția striga la mine să merg mai departe la spital… eu l-am întrebat de ce el reacționează așa…el îmi zice că trebuia să chem ambulanța… Nu am mai întreprins nimica… am așteptat procesul în liniște lângă mașină… cu o țigară aprinsă și auzeam strigăte de nebunie de la soție… după care m-am semnat și mi-au urat …”Drum Bun”..!. Bravo, băieți….!!!”,

scrie șoferul moldovean.

Este o practică des întâlnită la polițiștii rutieri moldoveni, de hărțuire a șoferilor, lucru de care s-au convins mulți conducători auto de la Vaslui care s-au aventurat în Republica Moldova. Unii, pe drept, alții, doar pentru că aveau numere de România…

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: