Sute de pubele au fost aduse la Roșiești, de la 1 august începe colectarea gunoaielor

UN PAS ÎNAINTE… Cu o lună și jumătate în urmă, pe 9 iunie, comuna Roșiești semna contractul cu firma Financiar Urban Pitești, în vederea preluării și transportului deșeurilor menajere. Conform înțelegerii, începând cu data de 1 august toate deșeurile reziduale din comuna Roșiești vor fi colectate selectiv, astfel:

  • – deșeurile vor fi preluate din poartă în poartă și de pe platformele publice în fiecare zi de MIERCURI
  • – deșeurile reciclabile de pe platformele publice, la două săptâmâni, în zilele de SÂMBĂTĂ, anunță primarul Florin Anea.

„Au sosit pubelele cu capacitatea de 120 l, pubele care vor fi distribuite în cel mai scurt timp către toate gospodăriile din fiecare sat component al comunei Roșiești.

Obligația cetățenilor din comună este ca deșeurile menajere rezultate în urma activităților gospodărești să fie depozitate în aceste pubele individuale, deșeurile reciclabile (carton, hârtie, sticlă, material plastic) vor fi depozitate în containerele individualizate de la platformele situate în centrul fiecărui sat.

Conform HCL nr. 5/31.01.2020 taxa specială de salubrizare pentru anul 2020 este de 5 lei/persoană/lună.

Mediul înconjurător ne asigură condițiile necesare vieții, însă depinde de noi dacă dorim să folosim aceste elemente esențiale cât mai util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieții noastre”,

a anunțat, ieri, primarul Anea, pe rețelele de socializare.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: