Pe Valea Prutului, s-a deschis cel mai modern dispensar medical

INVESTIȚIE… Locuitorii comunei Berezeni, dar și cei ai comunelor învecinate, vor beneficia de servicii medicale de calitate, după ce autoritățile locale, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Vaslui, au reușit să finalizeze lucrările de modernizare a dispensarului medical uman.

În afară de reabilitarea clădirii, primăria a alocat fonduri și pentru dotarea cu mobilier și instrumentar medical adecvat pentru un dispensar cu adevărat european.

”Este un moment important, încărcat de emoții. Întreaga comunitate avea nevoie de acest obiectiv și trebuia de mult timp să îl reabilităm. Într-un timp record, de nici trei luni, am reușit să modernizăm localul și să oferim condiții decente și funcționale medicilor din comună.

Este o clădire care poate fi una dintre cele mai importante clădiri-dispensar medical din județ. Felicit constructorul pentru realizare. Nu am crezut că o să reușească să dea la cheie lucrarea într-un timp atât de scurt”,

a declarat primarul Toader Dima.

Președintele CJ, Dumitru Buzatu, a susțiunut că autoritățile că au reușit să păstreze construcția în administrare și să ofere condiții decente personalului medical din comună.

”Este un lucru foarte important că dispensarul, unul dintre puținele dispensare care au mai rămas prin județ, pentru că ne-am apucat, legal, că așa a fost vremea de atunci, să vindem dispensarele medicale, ca și cum acela care prestează activitatea acolo ar trebui ca toți urmașii lui să fie medici.

Ori, aici a rămas al comunității și fiecare medic care va veni va avea un loc model de desfășurare a activității. Felicit pe cei care sunt în administrația locală, consilieri și pe primarul Toader Dima, pentru ceea ce a realizat”,

a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Dispensarul medical va fi deservit de doi medici de familie și un medic stomatolog.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: