Lagărul comunist din centrul Vasluiului, locatarii „torturați” cu firmă luminoasă!

CE BĂTAIE DE JOC!… Vă vine să credeți că, la 50 de metri de primăria Vaslui, este un perimetru care seamănă mult cu lagărele staliniste, cu bariere „Stop” și lanțuri, garduri de 2 metri, din fier forjat, și camere de supraveghere peste tot? Mai lipsesc câinii lup și oamenii cu mitraliere asupra lor, care să patruleze pe acolo…

Ei bine, nu este un decor pentru vreun film care să arate situația din închisorile anilor ’50, ci bătaia de joc a unei firme de pază care a îngrădit în bătaie de joc centrul orașului, cu bariere cu senzori, garduri uriașe, pentru a nu zări ce se petrece dincolo de ele, plus sisteme de supraveghere video.

Culmea, nimeni nu ia atitudine în fața acestui abuz evident, a unei mizerii care se petrece la kilometrul zero al orașului. Cum să permiți ca, în buricul târgului să se ridice aceste ziduri de pușcărie? E vreo unitate militară, acolo?

Mai mult, noaptea trecută, locatarii din zonă ne-au semnalat un fapt și mai grav. De cum se lasă seara și până dimineața, exact ca în închisorile comuniste, rulează o reclamă luminoasă care se poate zări și din spațiu, pe care scrie „Magazin Non-Stop”. Am dorit să vedem ce magazin non-stop este acolo, în fața gardurilor ca de pușcărie, și am constatat că este doar un coafor deschis, doar ziua. Ce magazin are program non-stop în fața „pușcăriei”. Niciunul!

Este oare, această firmă „Magazin Non-Stop” o metodă de a tortura locatarii de la blocurile din jur? Cel mai probabil, da, însă așteptăm să vedem și reacția celor îndreptățiți să ia măsuri în fața acestui abuz de putere din partea patronilor firmei de pază care au cumpărat acest teren.

Ajunge cu bariere „Stop”, garduri de 2 metri, lanțuri, stâlpi groși sau camere video! Vasluiul nu este pușcărie!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: