Un tânăr de 22 de ani, din Tăcuta, beat mangă la volan!

INCREDIBIL… În noaptea de 22 spre 23 iulie a.c., la ora 3.25, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Secția 2 Poliție Rurală Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 246, pe raza localității Protopopești, comuna Tăcuta, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul în vârstă de 22 de ani, din Sofieni, comuna Tăcuta, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili modalitatea în care i-a fost încredințat autoturismul spre a fi condus, în condițiile în care proprietarul (un bărbat de 44 de ani din Sofieni) se afla în autoturism în calitate de pasager, la momentul depistării.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: