Organizația PNL Vaslui, în pragul dezastrului: „Președintele Tătaru nici nu ne răspunde la telefoane”

INFORMAȚII DIN INTERIOR… Cu doar două luni înainte de alegerile locale – socotind că acestea se vor ține la termenul stabilit, 27 septembrie 2020 – în PNL Vaslui domnește haosul și dezordinea. Conform unor surse din interior, toată lumea se uită buimăcită la numele propuse și validate la București, pentru postul de primar al municipiului Vaslui, respectiv de președinte al Consiliului Județean.

Liste improvizate, aceleași persoane pe care le vedem de multe mandate pe la Consiliile Locale și Consiliul Județean, pe scurt, o debandadă totală. Oamenii noi nu au nicio șansă să prindă un post eligibil, pentru că sunt „băieții buni” care au dus greul până acum, în fața lor.

„Nu este nicio strategie, nimic, în partid. Cum să-l propui pe Tudor Polak, doar pentru că l-ai dus secretar de stat la București, să se bată cu Vasile Pavăl? Vrem sau nu să avem consilieri locali în viitorul CL Vaslui? Se pare că nu. Polak stă mai mult pe la București, nici nu are un plan de bătaie, nici oameni în spate, nimic, nimic, nimic. Pavăl poate să doarmă acasă până pe 27 septembrie, cu asemenea contracandidat.

Marius Arcăleanu, la Consiliul Județean? E o glumă, dar Tătaru îl lasă pe candidatul nostru de 15-20% să se bată cu tot PSD-ul lui Buzatu. O să ne facem de rușine, rău de tot. Vreți să mai spun ce vorbește Marius Arcăleanu în ședințe? Că el are un salariu atât de mare la CJAS, că îi este și rușine să spună cât câștigă.

De fapt, acesta este adevărul. Polak știe că pierde alegerile și rămâne secretar de stat la Ministerul Muncii, cu salariu și mașină la dispoziție, Arcăleanu, la fel, rămâne director la CJAS. Nu vom face nimic, câtă vreme nu există nicio motivație din partea celor care ne conduc și ne reprezintă la aceste alegeri”,

spune o sursă din PNL, la adăpostul anonimatului.

Sursa noastră susține că a auzit în ședințe cum unii primari sau lideri locali se plângeau de Tătaru, pentru că „nu ne mai răspunde la telefoane, oricât l-am suna, e ministru acum și nu are timp de noi”.

De altfel, se pare că lozinca PNL Vaslui este de a nu pierde la un scor rușinos în fața lui Buzatu, iar cine se poate salva după alegeri este liber s-o facă…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: