Bârladul nu se închide! Primarul Boroș amenință cu plângeri penale!

ESTE FOARTE GRAV… Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a postat aseară un mesaj pe rețelele de socializare, prin care atrage atenția opiniei publice locale asupra unui fapt extrem de grav.

Primarul Municipiului Bârlad, avocat Dumitru Boroș

Boroș susține că, „în ultimele zile, în spațiul virtual au apărut informații false, propagate pe diferite rețele de socializare, al căror unic scop este de a manipula opinia publică. Așa cum s-a tot întâmplat în ultimii patru ani, aproape săptămânal!”

Este vorba, de această dată, despre o așa-zisă informație postată pe un cont al unei persoane pe nume Alexandru Cozma.

„Este o practică uzuală mie, simplu de sancționat penal. Se cheamă comunicare de informații false, faptă ce este pedepsită cu până la cinci ani de detenție, conform legilor în vigoare. Ca să clarificăm: aici nu mai este vorba nici pe departe despre campanie electorală – pe care unii văd că deja au început-o – ci despre o modalitate intenționată de a crea panică în rândul populației Bârladului.

Așa ceva nu pot accepta!

Din postura mea de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bârlad vreau să asigur că nu s-a luat niciun moment în discuție ipoteza închiderii orașului. Avem date certe, pe care le monitorizăm zilnic, care arătă că situația epidemiologică actuală nu pune probleme care să ducă la această ipoteză!

Deci, nimeni nu închide niciun oraș! Rog cetățenii Bârladului să se informeze în continuare din surse oficiale și să le dea crezare doar celor ce își asumă oficial declarațiile. Ceilalți semnatari anonimi nu contează, indiferent în spatele oricâtor conturi false s-ar ascunde”,

a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: