După 30 de ani haină militară, locotenentul ISU State Corneliu pleacă la pensie

PENSIE LUNGĂ!… În această dimineață, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, în prezența colegilor de serviciu, domnul colonel Niculae Tătaru, (î) inspectorul șef al ISU Vaslui a dat citire ordinului de trecere în rezervă a domnului locotenent State Corneliu.

În cei peste 30 ani de carieră militară, militarul angajat pe bază de contract, subofițerul și în cele din urmă ofițerul State Corneliu a confirmat că, cel puțin în parte, i se potrivește afirmația ”în ranița fiecărui soldat se află un baston de mareșal”. După finalizarea stagiului militar obligatoriu (1988 – 1990), State Corneliu a fost militar angajat pe bază de contract la U.M. 01118 Vaslui, până în 1993, după care a urmat cursurile Institutului Militar de Transmisiuni ”Decebal” din Sibiu, trecând astfel în corpul subofițerilor.

Subofițerul a fost detașat ca șef de autospecială transmisiuni la unități militare din Brăila, Iași și Vaslui.

Începând cu anul 2004, plutonierul major, plutonierul adjutant (2011), plutonierul adjutant șef State Corneliu (2014) îndeplinește diferite funcții în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al Județului Vaslui, iar din data de 8 decembrie 2017, acesta trece în corpul ofițerilor, dând dovadă de profesionalism și capacitate de adaptare la situații noi.

Pe timpul cât a participat la misiuni, a arătat că dispune de cunoștințele și deprinderile necesare îndeplinirii cu profesionalism a funcțiilor în care a fost numit.

„Inspectorul șef, colonel Niculae Tătaru împreună cu toți colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al Județului Vaslui îi urează domnului locotenent State Corneliu „PENSIE ÎNDELUNGATă” și succes în activitățile pe care le va desfășura în continuare”,

este mesajul celor de la ISU.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: