Oare, Episcopul Ignatie știe ce golani plătește prin bisericile vasluiene?

De ani și ani de zile, de la Revoluție încoace, s-a tot vorbit de implicarea preoților în politică. Slujitorii Domnului au tot fost „mutați” de la un partid la altul, funcție de guvernări și de nevoi.

Iată, însă, că lucrurile merg mult prea departe, într-un sătuc din apropierea Hușului. Cu durere în suflet, o cititoarea Vasluianul.ro ne povește despre mizeriile pe care un dascăl din satul Pogănești le-a făcut părinților săi, obligându-i să-i dea actele de identitate, punându-i să semneze tabele de partid. Mai mult, cu tupeu maxim, dascălul i-a avertizat că vine să-i ducă la vot, în septembrie, altfel vor avea de-a face cu el.

Nu sunt multe de comentat, este doar revoltător modul în care astfel de indivizi, aciuați prin bisericile din județul Vaslui, umilesc bătrânii satelor. Asta, în timp ce au contracte de muncă la Episcopie.

„Mă numesc Elena și am decis să scriu câteva rânduri, determinată fiind de atitudinea josniscă pe care unii oameni înțeleg să o manifeste față de părinții noștri. Spun părinții noștri, deoarece sunt convinsă că nu numai mama mea sau tatăl meu au fost puși în situații umilitoare de către oameni care nu mai știu de rușine, respect și frică de Dumnezeu, când vine vorba despre bani.

Totul a pornit de la o întrebare a mamei mele, femeie care timp de 72 de ani și-a dedicat viața familiei, copiilor și nu a deranjat pe nimeni, i-a respectat pe ceilalți și nu a ridicat capul din pământ, povățuindu-ne de bine, atât cât a știut ea.

Ei bine, biata mamă, m-a întrebat „mamă, ce poate face cineva cu o copie de pe buletin?”, sau cu datele înscrise pe el. Normal, răspunsul a venit prompt: De ce, mamă?…Aproape speriată, m-a privit și mi-a răspuns: „păi….a venit dascălul la noi sâmbătă și a cerut buletinele. Taică-tu nu era acasă, dar m-a pus să le aduc…Le-am adus de rușine, mai ales că mi-a zis – hai mamaie, că nu ți-am cerut actele de la casă – semnează aici că și matale când ai avut nevoie de biserică, nu te-am refuzat!”…..

Am rămas siderată de povestea mamei. Mi-a explicat că a semnat, a dat și buletinul tatei, pentru că ea sărmana „mâine, poimâine mai are nevoie de popă și dacă se supără dascălul, nu îi mai intră nici cu molifta”….

DA! Mama mea, o femeie care, adunat, a stat în genunchi mai mulți ani decât are ani de viață „dascălul” a simțit frica de a-l pierde legătura cu biserica din cauza unei semnături! Tot repeta, făcându-și procese de conștiință, de parcă s-ar fi făcut vinovată de ceva: „eu am plătit contribuția, am dat de fiecare dată când au strâns bani, am dat și eu ce am avut”….Dar uite că nu a fost destul.

A fost persiflată și umilită pentru că a îndrăznit să întrebe „de ce i se cere buletinul, poate face împrumut oare?”…..„Domnul dascăl” este școlit teoretic și în slujba comunității, fiind angajat cu contract de muncă la parohie. Mama mea l-a respectat. Tatăl meu l-a respectat. Eu l-am respectat. Aveam senzația căși el ne respectă. Asta până când a decis că ar fi bine să facă un pic de politică. și uite că politica l-a determinat să ne hărțuiască părinții, să uite de respect și bună cuviință, să uite că rolul său în comunitate ar trebui să fie altul.

A ales să îi răspundă sec: „vezi că și matale și nea X sunteți trecuți pe lista mea. Când e de votat în septembrie vin și vă iau eu.” Cam ce poate simți un om, la auzul unei astfel de întâmplări? Eu am simțit neputință, m-am simțit rușinată cu nu îmi pot apăra părinții de astfel de specimene, care exploatează respectul și credința bătrânilor. Deși rușine ar trebui să simtă EL. Acel tânăr, care a găsit de cuviință să se lanseze în politică pe spatele lor, a celor care și-au învățat copii „Tatăl Nostru” pe ascuns, de teama unui regim totalitar, care își făceau cruce pe ascuns, în vremuri în care libertatea credinței era condamnată, care citeau Psaltirea la lumânare și care au văzut în biserică mereu un sprijin.

Din râvna unor astfel de oameni, din munca lor, acest „dascăl” își întreține familia, dar a uitat. Am vrut să îl întreb și eu de ce mi-a ales tocmai părinții mei să facă politică, să îl anunț că nu sunt singuri pe lume și că nu este normal să îi desconsidere, dar, mai ales, să îi spun că nu e prea normal să le ceară „cu japca” actul de identitate. Ei bine, el nu a fost de găsit. Probabil era la o întrunire politică. Dar pentru mama mea, a fost prima duminică în care nu s-a simțit în largul său în casa Domnului, fiindu-i teamăși rușine să îl privească pe acest puști, că nu cumva „să se fi supărat”! Prin atitudinea unor astfel de persoane, obrazul bisericii este pătat….

Ce va urma? Să se instaleze o secție de votare la ușa bisericii? Sau accesul în Casa Domnului să fie făcut pe bază de buletin care poartăștampila de vot pe spate? Ori poate un selfie, din cabina de vot, cu candidatul tolerat de parohie? Unde s-a ajuns? și de ce nu sunt luate măsuri? Cinste lui Creangă, pentru ce a spus „Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să citească…” Probabil, domnul cu pricina, nu a citit prea mult…

Domnul „dascăl”, căci astfel i se adresează comunitatea din sat, propăvăduiește cuvântul…Domnului, în paralel cu doctrina de partid (p.n.l.-istă din ce am înțeles), în comuna Stănilești, sat Pogănești, în Episcopia Hușilor și se numește Gîfei. Cinste lui!”.

Cu gânduri bune, Elena P

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: