Cum amenință primarul din Tăcuta consătenii: „NU vă puneți cu puterile mele! Am puteri mari în Vaslui”

Primarul PNL al comunei Tăcuta, Ionel Florin

TUPEIST… Ionel Florin, primarul comunei Tăcuta, este din ce în ce mai marginalizat de locuitorii comunei pe care o conduce. Cum altfel, câtă vreme nici măcar nu stă în sat, face naveta zilnic la Vaslui (pe banii cui, oare?), iar cât timp stă în Tăcuta are grijă să se ocupe și să amenințe acele persoane pe care le vede drept oponenți de-ai săi în campania electorală, după cum ne-a povestit un locuitor din Protopopești, Ionel Valerică Sofianu.

Omul și-a deschis un magazin mixt pe 20 iulie, cu terasă, în Protopopești, iar acolo în curtea lui obișnuiește să mai cânte, atât la saxofon, cât și la diverse instrumente. Lumea vine să-l vadă, oamenilor le place să asculte melodiile lui Valerică. Ei bine, asta l-a deranjat la culme pe primarul de Tăcuta, susține omul, care l-a amenințat că-i închide terasa.

„Știți ce mi-a spus în primărie, când umblam după autorizație? „Să nu te pui cu puterile mele! Eu am puteri mari în Vaslui și te termin!”. Ce primar este acesta, care te amenință în asemenea hal”,

spune Sofianu.

Primarul de la Tăcuta are, tot în Protopopești, un consilier care deține și el un magazin, iar faptul că de pe 20 iulie s-a deschis și magazinul cu terasă al lui Sofianu a făcut mare deranj la primărie.

„Nu mă lasă primarul să cânt în curtea mea. Am acolo o terasă, vine lumea să mă vadă cântând la saxofon, dar primarul mi-a trimis numai controale, de când am deschis.

Într-o sâmbătă, mă pomenesc la poartă cu inspectori de la ITM, de la Poliția Economică, parcă făcusem nu știu ce nenorocire. Mi-am dat seama că primarul fusese la Vaslui și trăsese sfori la partid, să trimită controalele pe mine.

Eu i-am spus doamnei de la ITM, o femeie în vârstă: „Mamaie, nu ai altă treabă sâmbăta, să faci și matala gogoși cu brânză la nepoți, vii la Protopopești? Uite, așa face mama mea, sâmbăta face gogoși la nepoți. Veniți cu 70 de milițieni pe mine? Chiar eu am ajuns cel mai mare infractor?”.

Polițiștii de la Vaslui mi-au spus să tac, dar le-am spus că nu am nicio vină, pot să controleze cât vor, nu găsesc nimic în neregulă.

A fost control trimis de primar, fără doar și poate, pentru că el amenință pe oricine îl înfruntă. Când a ajuns primar la Tăcuta, abia avea bani de pâine, iar acum ne amenință pe toți.

I-am spus că nu țin deloc cu el și asta l-a înnebunit”,

explică Valerică Sofianu.

Șugubăț din fire, Valerică ne-a povestit și o istorioară nostimă.

„Vorbeau băieții prin sat, care îl cunosc bine, că făcea nu știu ce cu niște flori, când era tânăr, le vindea prin autogară. M-a oprit primarul pe stradă să-mi spună de ce îl bârfesc și ce știu eu de tinerețea lui. Este foarte ranchiunos, se laudă că are bani, deși nici bani de pâine nu avea, când a ajuns la primărie”,

explică Sofianu.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: