Noi măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri prin Vama Albița

TRAFIC SIMPLIFICAT… Având în vedere timpii ridicați înregistrați pentru îndeplinirea formalităților vamale la trecerea frontierei, precum și pentru sprijinirea activității operatorilor economici în contextul dificultăților economice generate la nivel mondial de criza COVID-19, conducerea ANAF a dispus un set de măsuri care vor fi implementate la nivelul structurilor vamale teritoriale, inclusiv la Albița, începând cu luna august 2020, după cum urmează:

  • Reducerea numărului de operațiuni de import de mărfuri pentru care formalitățile vamale de punere în liberă circulație se efectuează în birourile vamale de frontieră.
  • Direcționarea mărfurilor prezentate la frontieră în vederea importului către birourile vamale de interior în a căror arie de competență se află sediul operatorului economic importator.
  • Creșterea numărului operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de declarare a mărfurilor prin înscrierea în evidențele declarantului.
  • Întărirea compartimentelor operative de control vamal prin alocarea de resurse umane suplimentare în structurile vamale cu activitate sporită.
  • Uniformizarea activității de control desfășurate de structurile vamale de la nivel central, regional și local.
  • Fluidizarea traficului de mărfuri prin birourile vamale de frontieră și întărirea controlului vamal pentru combaterea faptelor de contrabandă și fraudă vamală la frontieră prin degrevarea de operațiunile comerciale care nu implică derularea formalităților vamale în frontieră.
  • Efectuarea cu prioritate, în birourile vamale de frontieră, a formalităților vamale în cazul mărfurilor pentru care particularitățile caracteristicilor fizice ale acestora (mărfurile vrac) sau particularitățile operațiunii comerciale sau de transport (mărfuri ce necesita gruparea înainte de încărcare în cazul transportului naval), respectiv vamale (mărfuri ce fac obiectul cererilor pentru alocarea de cote tarifare) impun desfășurarea formalităților vamale de import în frontieră.
  • Eficientizarea controalelor vamale prin dezvoltarea componentei de analiza de risc în cadrul structurilor vamale teritoriale.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: