Părinții vasluieni sunt speriați: copiii lor vor pierde enorm, dacă nu vor merge la școală!

ADEVĂR DUREROS… Președintele Academiei Române, prof. dr. Ioan Aurel Pop, avertizează că măsuri precum mutarea procesului educațional în mediul online și reducerea orelor de studiu la materii importante vor duce la îndobitocirea și dezumanizarea tinerilor, care vor fi mult mai ușor de manipulat.

Mulți părinți vasluieni se tem că nivelul de cunoștințe al copiilor lor va scădea foarte mult, câtă vreme nu vor mai merge la ore și vor aștepta profesorii doar în fața laptopurilor sau a tabletelor.

Ministerul Educației lucrează în prezent la revizuirea planului-cadru pentru învățământul gimnazial, fie prin eliminarea unor materii sau a notării la anumite discipline, fie prin tăierea numărului de ore la Istorie și Geografie, Limba Modernă, științele naturii, potrivit Edupedu.

„Consecințele vor fi grave. Părerea mea este că ne pripim. Eu, ca istoric, vă spun că omenirea a trecut prin momente de cumpănă mult mai grave decât acestea, cu milioane de morți, cu chinuri groaznice, războaie, cataclisme, și din toate a ieșit cu bine. În ultimii 2.500 de ani, de când există educație publică, ea s-a făcut față în față, chiar în vreme de război.

Școala făcută la modul clasic este simbol de umanitate și de normalitate și eu nu aș pedala așa de mult pe aspectul catastrofic. Mie nu-mi plac previziunile, pentru că nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul. Decidenții politici au datoria să disemineze în sufletele oamenilor optimismul, încrederea și speranța.

Eu, în postura de decident politic, nu mi-aș permite să le spun oamenilor că anul școlar viitor va fi într-un fel sau altul. Cum să ne imaginăm noi că vom face școală la distanță?

Cum să ne imaginăm noi că este corect un masterat făcut online? Să transmiți acest lucru ca și cum ar fi ceva normal mi se pare o exagerare și o lipsă de respect pentru acest popor. școala trebuie făcută față în față”,

spune președintele Academiei Române.

„Din păcate, este o tendință foarte clară de dezumanizare, de pierdere a esenței umane. Prin educație, oamenii și popoarele dobândesc cultură. Un popor fără cultură este un popor foarte ușor de manipulat. Îndobitocirea se realizează prin aceste forme, în care oamenii învață numai ceea ce li se spune, merg pe minima rezistență, nu mai citesc cu ochii și cu mințile lor, nu mai au puterea să decanteze lucrurile, preiau de-a gata tot ceea ce li se oferă, se gândesc la viața simplă pe care o duc, în primul rând la nevoile materiale, și nu mai au timp pentru minte și suflet”,

mai spune Ioan Aurel Pop.

Lasă un răspuns

Facebook
%d blogeri au apreciat: