Preasfințitul Ignatie a tuns în monahism 13 călugări de la mănăstirea Bujoreni: „Te rogi pentru lumea întreagă”

EVENIMENT… În noaptea zilei de luni, 10 august 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de priveghere de toată noaptea la Mănăstirea Bujoreni, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Hușilor a săvârșit și rânduiala tunderii în monahism pentru 13 viețuitori din obștea acestui sfânt așezământ.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părinții consilieri eparhiali Vladimir Beregoi și Aurelian Ciprian Tacu, părintele protopop Vaile Lăiu, părintele stareț Euharist Micu, alături de părinți din mănăstirile din eparhie sau din afara acesteia și din parohiile învecinate.

Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre concepția pe care o are Biserica despre taina călugăriei, a monahismului:

„Monahismul este, în esența lui, lupta spre a dobândi dragostea Duhului Sfânt. Unde a fost uitat acest țel, acolo s-a pierdut sensul monahismului. Unde nu este dragoste, nu este mântuire”.

(Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex)

„Am săvârșit tunderea în monahism a 13 tineri, care i-au făgăduit lui Hristos că nu vor pune nimic mai presus de El, nici viața lor, nici pe prieteni, nici pe rudele lor, nici inteligența lor, nici chiar existența lor.

Odată cu făgăduințele făcute în fața altarului, «răstigniți» în fața lui Hristos, toți cei care au decis să Îl urmeze, și-au asumat condiția aceasta de a trăi numai pentru Hristos.

Monahul, prin tunderea în monahism, prin săvârșirea acestei slujbe care are un caracter baptismal – în structura ei este ca un al doilea botez – monahul își asumă trei făgăduințe, trei promisiuni în fața lui Dumnezeu: ascultarea, sărăcia de bună voie și fecioria.

Toate aceste trei făgăduințe conferă monahului, dacă le va împlini, dacă va ține de ele cu strășnicie, autenticitatea viețuirii lui în Hristos.

Monahul este căutat să ducă o viață lăuntrică, să se întoarcă spre el însuși, să nu se disperseze în cele ale lumii de astăzi. Să devină un monah interiorizat.

Din păcate, noi călugării, căutăm să fim monahi în exterior, în cele ce țin de formă, scăpându-ne din vedere că Hristos așteaptă de la noi această nevoință de a naște în noi înșine monahul care a promis să Îl urmeze, să Îl iubească desăvârșit”.

Totodată, Ierarhul Hușilor a explicat semnificațiile celor trei voturi monahale, ascultarea, sărăcia și fecioria:

„Prima făgăduință, ascultarea, nu înseamnă executarea ordinelor starețului, nu înseamnă nimic din disciplina militărească.

În chip lăuntric, ascultarea înseamnă lupta permanentă de a ne debarasa de egoism.

Să nu punem nimic din cele ale eului în fața comunității, a obștii sau în fața starețului.

Ascultarea înseamnă lepădarea de sine permanentă, negarea sinelui. Îți negi propria voință, nu mai trăiești tu, ci Hristos trăiește prin tine. El se descoperă prin mai marele tău.

Omul mândru nu poate avea niciodată stareț deasupra lui. Vrea să își fie luiși stareț.

Omul mândru este nemulțumit tot timpul, pentru că își hrănește mândria cu egoismul.

Sărăcia de bună-voie nu înseamnă neapărat să nu fii un om bogat, să nu posezi bunuri materiale. Înseamnă, bineînțeles, și acest lucru, căci un călugăr adevărat nu aleargă după bogății, nu își leagă inima de nimic.

Ca să ajungi la starea de a nu te tenta lucrurile materiale, este nevoie ca în tine însuți să te lupți ca nimic din ceea ce simți că este al tău să nu spui că este, cu adevărat, al tău.

Prin taina călugăriei nimic nu mai este al tău, ci al lui Dumnezeu, al obștii.

Sărăcia de bună voie înseamnă a nu te lega cu inima de vreun lucru din lumea aceasta. Nici măcar tu însuți nu îți aparții. Dumnezeu este stăpân pe sinele tău, pe inima ta, pe viața ta.

Fecioria nu înseamnă numai curăția trupului și ferirea de desfrânare.

În gândirea Părinților Bisericii, fecioria înseamnă integritatea spirituală a minții și a inimii tale. Să nu lași ca nici măcar printr-un firicel de gând lăuntricul tău să fie murdărit de ceva. Fecioria este starea de gândire și simțire integră, neciobită de păcat.

Corespondentul termenului feciorie, în limba greacă, este «sofrosini», care înseamnă a avea mintea întreagă, a avea înțelepciune.

A fi monah înseamnă să îți asumi că te rogi pentru lumea întreagă. Monahismul este școala bunei cinstiri a lui Dumnezeu, știința biruirii a tot ceea ce ne dezumanizează, după cum ne spune Sfântul Sofronie.

Călugărul este cel care Îl urmează pe Hristos peste tot, nimic nu este mai esențial. În starețul său Îl vede pe Hristos”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: