Nu va mai fi niciun bâlci în județ, în această toamnă!

DECIZIE…

„Aducem la cunoștință publică faptul că, în contextul epidemiologic actual și în baza normativelor legale în vigoare, bâlciul anual, desfășurat în zona Obor, a fost anulat.

Conducerea DAPPC Bârlad a luat această decizie având în vedere:

  • 1. Necesitatea combaterii și prevenirii pandemiei de COVID-19;
  • 2. Prevederile Art. 17, din Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19;
  • 3. Hotărârea de Guvern nr. 668, din 15 august 2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea COVID-19″,

este anunțul făcut, ieri, de primarul Bârladului, Dumitru Boroș.

Din păcate, la fel se va întâmpla în tot județul, spre disperarea celor care au investit în tot felul de utilaje și echipamente de distracție și care nu vor putea scoate la „lucru” aceste echipamente, cu pierderile financiare aferente.

Nici la Vaslui, Negrești sau în alte locuri nu va mai fi bâlci, în această toamnă, anunță autoritățile. Mari „pierderi” vor fi la jocurile de alba-neagra din bâlciuri, dar și la celebrele gogoși de bâlci, cu care vasluienii nu se vor delecta în acest an.

Părerea ta este importantă pentru noi. Comentează aici!

Facebook
%d blogeri au apreciat: